Ministrul Finantelor: Impozitarea se va face in 3 trepte dupa regionalizare - local, regional si national

Fara Autor | 28.04.2013

Pe aceeași temă

Dupa regionalizare, care va avea loc in urma revizuirii Constitutiei si dupa ce proiectul va fi discutat in Uniunea Social Liberala si in Guvern, impozitarea se va face pe trei trepte: local, regional si national, a declarat sambata, la Resita, ministru Finantelor, Daniel Chitoiu, citat de Agerpres: "Avem in vedere descentralizarea atributiilor ministerelor si institutiilor de la nivel national catre regiuni, apoi descentralizarea finantarilor care se realizeaza acum la nivel national, schimbarea sistemului fiscal actual, pe trei trepte: impozite si taxe care se vor colecta la nivel local, impozite si taxe care se vor colecta la nivel regional si cele care se vor colecta la nivel national".

Ministrul Finantelor a explicat ca se doreste un sistem fiscal astfel incat, nici primariile de comune, nici cele de orase sau cele de municipii, dar nici Consiliile judetene sa nu mai stea cu mana intinsa la Guvern, indiferent de forta politica ce se afla la guvernare.

Totodata, se doreste ca cea mai mare parte a veniturilor sa fie realizate la nivel local, iar Guvernul sa vina numai cu surse de finantare in completare si numai pentru proiectele mari, nationale, care nu pot fi sustinute de autoritatile publice locale.

"Trebuie sa stimulam autoritatile publice locale, pentru a atrage investitii, sa atraga investitori, iar parte din sumele produse de acestia sa ramana autoritatilor locale", a spus Daniel Chitoiu.

La randul sau, vicepresedintele PNL si presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin, Sorin Frunzaverde, a afirmat ca regionalizarea nu are ca miza fondurile europene, ci descentralizarea.

"Caras-Severinul a derulat in ultimii cinci ani fonduri de 531 milioane euro, bani adusi de Consiliul Judetean. Instrumentul pe care il reprezinta regiunea de dezvoltare exista si, in acest context, pot fi aduse fonduri. Miza reala o reprezinta descentralizarea. Este nevoie, insa, si de vointa politica. Ne vom lupta, din nefericire, cu birocratia ministeriala, care de multe ori excede actul ministerial managerial. De multe ori, ministrul devine captivul aparatului birocratic'", a precizat Sorin Frunzaverde.

Sursa: hotnews.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22