Ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schäuble, DEZMINTE că a comparat Rusia, care a anexat Crimeea, cu Germania nazistă

D.g. | 04.04.2014

Pe aceeași temă

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, a dezminţit joi că a comparat alipirea Crimeei la Rusia cu anexarea Sudetenland de către Adolf Hitler, informeaza Mediafax.

"Eu nu sunt chiar atât de rudimentar încât să-l compar pe Hitler cu oricine. Alţii pot face aşa ceva, dar oamenii politici germani nu o fac, noi nu comparăm (cu Hitler)", a declarat joi seară ministrul, întrebat pe această temă într-o intervenţie la o emisiune a televiziunii publice.

Luni, potrivit presei germane, Schäuble a afirmat, vorbind despre Ucraina în faţa a aproximativ 50 de elevi berlinezi, că "Hitler a folosit deja asemenea metode în Sudetenland".

Ministrul nu neagă că a făcut această afirmaţie, însă, a precizat el, "fraza următoarea era: noi nu facem comparaţii", a spus el, foarte revoltat faţă de reflectarea jurnalistică "neserioasă", în opinia sa, a afirmaţiei pe care a făcut-o luni.

Afirmaţia de luni a lui Schäuble a continuat să genereze proteste joi, ambasadorul german la Moscova fiind convocat la Ministerul rus de Externe pentru a oferi explicaţii.

"Considerăm provocatoare declaraţiile cu caracter pseudo-istoric ale ministrului german", a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de AFP.

"Aceste analogii sunt manipulări grosolane ale evenimentelor şi faptelor istorice. Domnul Schäuble trebuie tras la răspundere, în Germania", a continuat diplomaţia rusă.

În numele pangermanismului, Adolf Hitler a invadat şi anexat, în 1938, Sudetenland, o regiune situată în vestul Cehiei, afirmând că vrea să-i elibereze pe germani de opresiune.

Moscova continuă să repete că alipirea Crimeei la teritoriul său se bazează pe principiul voinţei popoarelor de a dispune de soarta lor, locuitorii acestei peninsule din sudul Ucrainei pronunţându-se masiv în favoarea Moscovei în cursul unui referendum considerat ilegal de către occidentali.

Întrebată într-o conferinţă de presă despre comparaţia cu acţiunile lui Hitler, Angela Merkel a arătat că nu este de acord cu ministrul său.

"Consider că alipirea Crimeei este un caz unic", a spus ea.

Schäuble este obişnuit să facă declaraţii provocatoare. El şi-a atras în special critici din Grecia după ce s-a arătat nemulţumit de calendarul său electoral şi a comparat această ţară cu o "fântână fără fund".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22