Pe aceeași temă
Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Ministerul Justiției, la reuniunea informală a miniștrilor justiției din statele membre UE, în format videoconferință, Cătălin Predoiu "a intervenit în sensul operaționalizării Parchetului European (EPPO) cât mai curând posibil".
"România a susținut și susține concret operaționalizarea EPPO, atât prin pozițiile adoptate în cadrul Consiliului JAI, cât și prin măsuri concrete adoptate în cadrul dialogului și cooperării cu Parchetul European. Am continuat dialogul cu Procurorul-Șef al Parchetului European și am identificat soluții pentru a suplimenta numărul de 10 procurori anunțați inițial", a afirmat Predoiu.
El a mai spus că în ultima perioadă a avut discuții pe acest subiect și cu procurorul general și cu șeful DNA, analizând volumul de încărcare a parchetelor și deficitul de personal.
"Plecând de la faptul că se preconizează modificări legislative care să lărgească baza de recrutare a procurorilor în unitățile specializate, am fost în măsură să suplimentăm numărul de procurori delegați de la 10 la 15, fără a afecta, în perspectivă, capacitatea de anchetă a DNA, poziție comunicată atât bilateral Procurorului-Șef al Parchetului European, cât și în cadrul Consiliului JAI. În acest fel, România se plasează pe primele locuri între statele care au luat concret decizii adecvate și necesare pentru a sprijini operaționalizarea EPPO și sperăm să fie urmată și de alte state membre UE. Sperăm ca problemele adiționale ridicate de alte state membre UE în cadrul Consiliului JAI, cu privire la statutul ”full time”-”part time” al procurorilor europeni, problemele de regulament și cele de salarizare să fie rezolvate rapid între respectivele state membre și Procurorul-Șef al Parchetului European.
Revenind la planul intern, România dispune de cadrul legislativ pentru selectarea procurorilor europeni delegați și este în procedură pentru a adopta suplimentar prevederi care să organizeze efectiv cooperarea între structura națională de suport-DNA și EPPO. Astfel, imediat ce proiectul de lege va primi avizul CSM, va fi promovat în Guvern pentru adoptare și sesizarea Parlamentului. Pe scurt, în ceea ce privește EPPO, Ministerul Justiției din România este în grafic și antemergător, alături de alte state membre UE, în susținerea operaționalizării acestei instituții”, a mai susținut Predoiu.
Activitatea Parchetului European, creat pentru a lupta împotriva deturnării de fonduri europene, este amenințată de întârzieri în momentul în care Bruxellesul se pregătește să aloce zeci de miliarde de euro țărilor afectate de pandemia de coronavirus, cu riscul aferent de fraude, scrie AFP.
Numită în 2019 în fruntea acestei noi autorități judiciare cu sediul la Luxemburg, Laura Codruta Kovesi a depus jurământul la sfârșitul lui septembrie, alături de cei 22 de colegi ai săi, proveniți din statele care participă la această cooperare întărită.
Dar începutul activităților, prevăzut inițial pentru noiembrie, este suspendat de desemnarea celor 140 de procurori delegați. Aceștia vor avea ca sarcină derularea la nivel național a anchetelor, care vor fi supervizate de cei 22 de procurori de la Luxemburg.
Spre deosebire de instituțiile actuale de luptă împotriva fraudei și a criminalității transfrontaliere, Eurojust și Olaf, Parchetul European va putea efectua anchete penale și să confiște active. Parchetul este competent pentru fraudă cu fonduri europene care depășește 10.000 de euro, fraudă cu TVA de peste 10 milioane de euro, spălare de bani și corupție.