Pe aceeași temă
Numirea lui Attila Korodi in functia de ministru al Mediului e un risc in contextul in care el se afla in proces cu compania care a propus proiectul de exploatare de la Rosia Montana, scrie europarlamentarul Cristian Preda pe blog. Preda se intreaba daca nu cumva Korodi se afla intr-un conflict de interese, pe care ar fi trebuit sa il anunte la preluarea functiei.
"Ieri (marti - n. red.), la numirea unui nou ministru al Mediului, presedintele Basescu a reamintit optiunea fundamentala - pro sau contra exploatarii resurselor naturale - declarandu-se inca o data favorabil inceperii unor exploatari de amploare la Rosia Montana si Rosia Poieni. Presedintele a adaugat un lucru: amanarea unei decizii in oricare dintre aceste dosare e o povara pentru orice afacere serioasa.
Numirea lui Attila Korodi e, in acest sens, un risc. Noul ministru al Mediului e in proces cu compania care a propus proiectul de exploatare de la Rosia Montana. A fost dat in judecata tocmai pentru ca, intr-un mandat anterior, tot ca ministru al Mediului, a suspendat procedura de evaluare a impactului exploatarii asupra mediului", scrie Cristian Preda pe blogul personal intr-un text publicat miercuri.
Eurodeputatul este de parere ca "n-ar fi fost rau" ca Korodi "insusi" sa anunte public, imediat dupa numire, ca se afla in proces cu compania care a propus proiectul de exploatare de la Rosia Montana, "precizand astfel care sunt limitele conflictului de interese": "Ca ministru, el va fi obligat sa dea un raspuns unui investitor potential cu care se afla in proces, nu ca particular, ci ca fost ministru!".
Nu in ultimul rand, Cristian Preda se intreaba de ce s-au legat la cap cei de la UDMR: "Oare de ce s-a legat la cap UDMR? Sa fie vorba despre dorinta ca, si in aceasta privinta, maghiarii sa blocheze orice solutie pana la alegeri? Asa cum au facut si cu revizuirea Constitutiei, si cu reforma administrativa, si cu reforma sistemului de sanatate?".
Korodi: Trebuie precautie in privinta Rosia Montana. Procedurile nu pot fi accelerate
Noul ministru al Mediului crede ca procedurile de avizare a proiectului aurifer pe baza de cianuri de la Rosia Montana nu pot fi accelerate, asa cum cere presedintele Traian Basescu.
"Eu il inteleg pe domnul presedinte, ne cunoastem de mult timp, punctul dumnealui de vedere nu s-a schimbat. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Mediului, trebuie sa ofer clar o implementare a legislatiei de mediu, a conditiilor prin care o procedura poate sa fie dusa la bun sfarsit, este clar.
Ministerul Mediului trebuie sa emita un punct de vedere, daca toate conditiile din punct de vedere procedural se intrunesc. Cred ca legislatia de mediu nu poate sa cuprinda un proiect de anvergura atat de mare din punctul de vedere al marimii exploatarii, sa cuprinda fiecare element.
Sunt si elemente de politica si dezvoltare pe care trebuie sa si le asume Guvernul Romaniei. Dar pana atunci, ministerul are un rol foarte important: procedurile sa se intruneasca si sa aiba un punct de vedere final. Eu sustin ca sa mergem pana la acel moment, pentru ca este nevoie",a declarat noul ministru al Mediului la RFI.
"Cred ca urmatoarele saptamani pentru mine vor insemna o analiza foarte minutioasa a ceea ce s-a intamplat in ultimii trei ani de zile pe procedura de evaluare, ca sa ma pun la punct cu fiecare element tehnic", continua Attila Korodi.
Trebuie accelerate procedurile in privinta Rosia Montana? Attila Korodi precizeaza ca "procedurile nu pot fi accelerate fata de ce ritm au acum. Procedurile tehnice merg inainte, au un ritm, sunt teme care se discuta de profesionisti, mai mult nu se poate.
Dar pentru ca stiu ca procedura poate sa ajunga intr-o finalitate, va veni si momentul in care va trebui sa se abordeze si din punctul de vedere al politicilor guvernamentale", sustine Korodi la RFI