Ministrul Muncii: Controalele privind ajutoarele sociale au adus economii de 536 milioane lei

Fara Autor | 18.11.2011

Pe aceeași temă

 

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, vineri, că verificările și controalele privind plata venitului minim garantat și a alocațiilor sociale pentru familie au soldat cu economii de 536 de milioane de lei.
 
În cadrul unei dezbateri referitoare la modernizarea sistemului de asistență socială din România, ministrul muncii a declarat că reforma asistenței sociale va duce la o mai judicioasă cheltuire a banului public.
 
"Reforma asistenţei sociale va duce la o mai judicioasă cheltuire a banului public, precum şi la direcţionarea resurselor către persoanele care au cu adevărat nevoie şi la eliminarea celor care fraudează astăzi sistemul", a spus ministrul muncii, citat de România Liberă.
 
Mai mult, Sulfina Barbu a spus că este încrezătoare că această reformă va da rezultate, chiar şi până în prezent existând semnale pozitive. 
 
"Vorbesc aici despre venitul minim garantat. Fără a modifica nici un fel de criterii, dar prin plata făcută de către Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale de la Ministerul Muncii, cu agenţiile din judeţe, printr-o verificare judicioasă, practic, s-au redus sumele la jumătate. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu alocaţiile sociale pentru familii. A rezultat, acum, la rectificarea bugetară, o economie de 536 milioane lei", a afirmat ministrul muncii.
 
Un alt domeniu în care controlul riguros a dat rezultate este cel al persoanelor cu invalidități. Sulfina Barbu a arătat că prin control şi proceduri foarte clare institutul pentru invaliditate din subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice a detensionat 15.000 de persoane cu un grad oarecare de invaliditate, în ultimul an. 
 
"Nu putem spune că vom rezolva într-un timp foarte scurt toate problemele. Suntem încrezători că mergând pe criterii foarte clare printr-un aranjament instituţional foarte clar, şi în domeniul dizabilităţii va fi pusă ordine iar oamenii care au cu adevărat nevoie să primească ajutor din partea statului", a spus Sulfina Barbu. Aceasta a mai arătat că în privinţa copiilor cu dizabilităţi nu este suficientă doar acordarea de indemnizaţii.
 
"Cred că statul trebuie să sprijine familia pentru recuperarea copilului iar statul este obligat - dacă familia nu are posibilităţi - să sprijine tânărul cu o dizabilitate ca să meargă spre piaţa muncii", a spus Sulfina Barbu.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22