Pe aceeași temă
„Situația nu e generată de lege, nu scad salariile, conform legii. Pur și simplu cineva a calculat greșit, pur și simplu trebuie să își asume răspunderea”, a spus Lia Olguța Vasilescu. Ea i-a îndemnat pe oameni să vină cu fluturașul de salariu, pentru a vedea de la cât la cât scade acesta.
„Mi se pare că îi plângeți foarte mult pe cei cu salariu mare, e singura modalitate pentru ajustarea unor salarii. Peste 90% cred că sunt mulțumiți, pentru cei 3% e mare scandal, să nu mai vorbim de faptul că unora li s-a calculat greșit din vina direcțiilor de resurse umane”, a adăugat ea.
„Astăzi am constat, după ce ne-am întâlnit cu grefierii, că ceea ce estimam ieri așa este. Adică, li se calculează greșit salariile de către Resursele Umane și se aplică greșit legea.
Legea este ghidul aprobat împreună cu Curtea de Conturi și este pe site-ul ministerului de o lună de zile. Cred că cei de la Resurse Umane puteau să-l consulte. (...) Din punctul nostru de vedere, legea este foarte clară și foarte ușor de înțeles. Ca dovadă că din toate Curțile de Apel, doar în patru au apărut astfel de probleme, pentru că s-au făcut calculele greșite. (...) Pur și simplu, cineva a calculat greșit. Poate că ar trebui să-și asume răspunderea”, a spus Olguța Vasilescu, la Palatul Parlamentului, citată de stiripesurse.ro.
Cât despre nemultumirile angajaților din sistemul sanitar, Olguța Vasilescu a declarat că îi așteaptă pe sindicaliști la „masa verde”.
„Dacă au ceva de reclamat, noi îi așteptăm la minister să stăm de vorbă cu ei și ei știu că de fiecare dată când au discutat cu noi li s-au rezolvat toate problemele, ca dovadă OUG 91, care s-a emis în luna decembrie. Atunci când se constată o neclaritate, o problemă, să se adreseze direct Ministerului Muncii, care acum are în componență și dialogul social, ca să rezolvăm toate aceste probleme la masa verde”, a afirmat Vasilescu