Ministrul PSD al Justiției, Radu Marinescu, și-a plagiat 56% din teza de doctorat

Redactia | 12.01.2026

Mai mult de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției este plagiată, scrie jurnalista Emilia Șercan în PressOne. Din cele 247 de pagini ale lucrarii, 140 sunt luate cu copy- paste.

Pe aceeași temă

Potrivit analizei făcute de PressOne cel puțin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul ”Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil„ conțin text copiat din alți autori prin metoda copy-paste.

Ministrul PSD al Justiției, Radu Marinescu, susține că nu a plagiat și că și-a elaborat teza “în conformitate cu normele timpului și sub coordonarea unui profesor academician reputat”.

Dezvăluirea vinea în contextul în care Radu Marinescu a declanșat joia trecută concursul pentru șefii DNA, Parchetul General și DIICOT.

Radu Marinescu a obținut titlul de doctor în Drept în 2009, la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru. 

Cea mai mare parte a conținutului plagiat provine din alte trei lucrări, iar în unele situații calupurile de text preluat cuvânt cu cuvânt se întind chiar și până la 25 de pagini consecutive, notează Emilia Șercan.

În secțiunea intitulată „Cuvânt înainte” – în care autorul își prezintă propriul argument în legătură cu cercetarea realizată –, mai bine de jumătate de pagină este preluată fără ghilimele din volumul Bazele dreptului civil, Teoria generală, Vol. I, lucrare apărută în 2008 și semnată de Ion Dogaru, coordonatorul de doctorat al lui Marinescu, alături de Nicolae Popa, Dan Claudiu Dănișor, Sevastian Cercel și alții. 

Dogaru, Dănișor și Cercel au fost cu toții decani ai facultății care i-a acordat titlul de doctor lui Marinescu. 

O altă lucrare din care a plagiat Radu Marinescu are titlul Probele în procesul civil și a apărut sub semnătura Mariei Fodor la Editura Universul Juridic, în 2006, scrie Pressone. Cele 26 de pagini de text plagiat în teza ministrului Justiției din această lucrare au fost copiate cu tot cu note de subsol.

Alte 53 de pagini sunt plagiate din lucrarea Probele în procesul civil, apărută în anul 1996 la Editura AnkaRom din Iași și semnată de Radu Dumitru și Dan Tudurache. Lucrarea nu a fost citată nici măcar o singură dată în întreg conținutul tezei de doctorat a ministrului Justiției Radu Marinescu și nici nu a fost inclusă în Bibliografie, potrivit lui Șercan.

Radu Marinescu este în funcție din decembrie 2024, fiind numit în Guvernul Ciolacu 2. Deputat social-democrat de Dolj, Radu Marinescu este avocat de profesie, fiind cunoscut ca un apropiat al primăriței din Craiova, Lia Olguța Vasilescu. De altfel, i-a fost avocat în 2016, când Olguța Vasilescu a fost reținută de procurorii DNA.

 Marinescu se victimizează

Dezvăluirea vinea în contextul în care Radu Marinescu a declanșat joia trecută concursul pentru șefii DNA, Parchetul General și DIICOT.

Marinescu și-a justificat plagiatul invocând o presupusă „lipsă a normelor” și o presupusă „lipsă a legislației”, un fapt fals arată PressOne, pentru că în 2009, atât normele academice, cât și legea, prevedeau evidențierea prin semnele ghilimelelor a porțiunilor copiate din lucrările altor autori.

Într-o postare pe contul său de Facebook, ministrul susține că articolul este defăimător.

”De ce acum? De ce eu? Într-un articol defăimător și plin de contradicții, care reia obsesiv calomniile ce mi-au fost anterior aruncate în spate (avocatul interlopilor , impus ministru de clanuri cu interese obscure etc) , articol care insistă repetat pe procedura privind selecția procurorilor, declanșată de MJ cu doar câteva zile în urmă (a propos de de ce eu și de ce acum), fără măcar să fi utilizat o analiză pe bază de soft, dna jurnalist Sercan Emilia ma acuza de plagiat în lucrarea de doctorat, lucru pe care eu nu l-am făcut!”, a scris ministrul Justiției într-o postare pe Facebook.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22