Mircea Dinescu: mi-e scârbă de Crin Antonescu

B. N. | 15.08.2011

Pe aceeași temă

Ca reacţie a celor declarate de Crin Antonescu la Antena 3, vineri seara, când liderul PNL l-a asociat pe Mircea Dinescu cu Dinu Patriciu, scriitorul a spus: „Mi-e scârbă de Crin Antonescu“.

Dinescu a declarat pentru Evenimentul Zilei: „Mi-e şi scârbă de Antonescu. M-am plictisit de subiectul ăsta. Crin ăsta trăieşte într-o eroare. El crede că totul i se trage de la Patriciu şi nu este deloc adevărat. I se trage de la alianţa asta cu Ponta şi cu Voiculescu, în primul rând. Am scris un articol. Puteţi să citaţi din el. Am să vă spun eu câteva fragmente“, apoi a citat fragmente legate de liderul PNL.

„Drapat în văduvie şi în discursuri încheiate cu nasturi voievodali, Antonescu a cârmit-o brusc spre şesurile bătătorite ale naţionalismului deşănţat, căsătorindu-se într-un an de trei ori, o dată legitim, cu o doamnă ce avea să ne toarne cianură în dulceaţă, iar apoi morganatic şi ilegitim cu o demoazelă de pension socialist şi cu o coardă bătrână şi securistă“.

„Cum? Când în ultimul sondaj popular târtiţa lui Ponta stă cu un procent peste creasta lui Crin Antonescu, ar trebui să i se explice că, în realitate, nu creşte el, ci, vai, scade Antonescu“, scrie Mircea Dinescu în articolul „Un crin veştejit pe catafalcul alianţei moarte“.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22