Pe aceeași temă
După ce a rămas fără funcţia de preşedinte al senatului, Mircea Geoană s-a întors la Dăbuleni, colegiul electoral în care a fost ales, unde aproximativ 100 de oameni s-au strins sa-l sustina. A ţinut un lung discurs în faţa oamenilor, plingindu-se de nedreptatea care i s-a facut si de liderii PSD, anuntindu-si totodata, in mod clar, intentia de a face un nou partid.
Majoritatea loclanicilor din Dabuleni au spus că ieșit din case, în ciuda frigului de afară, pentru că Mircea Geoană i-a ajutat, iar acum acesta are nevoie de susținerea lor. Ei au afișat și pancarte cu mesaje de încurajare pentru fostul președinte al Senatului. Mircea Geoană a venit însoţit de Florentin Gust, fiind aşteptat de primarul din Dăbuleni, Nicoale Drăgoi, precum şi de alţi primari din localităţi doljene.
Satenii: Daca vine Ponta la Dabuleni, il mincam
"Geoană ne-a făcut opt kilometri de șosea...Indiferent ce se întâmplă cu Geoană noi, cei din colegiul lui, mergem mai departe cu dumnealui ", a declarat, pentru Realitatea Tv, unul dintre cei veniți la fața locului.
"Victor Ponta nu o să mai aibă atâtea voturi de la Giurgiu până la Calafat", a amenințat altul.
"Le-a fost frică de Geoană pentru că este un om cult și cinstit", a sărit o doamnă să-l apere pe cel care până ieri a fost al doilea om în stat.
"Dacă vine Ponta aici la Dăbuleni, îl mănâncă dăbulenii!", a amenințat unul dintre localnici.
Geoana: A venit momentul sa ne stergem lacrimile si sa ridicam glasul
Mircea Geoană le-a spus, joi, membrilor PSD de la Dăbuleni că România are nevoie de o alternativă la actualele formaţiuni politice, precizând că este nevoie de o "forţă nouă" şi că sunt "oameni competenţi" care trebuie să înceapă "să li se facă auzită vocea".
"Eliberaţi şi salvaţi acest partid. România are nevoie de o alternativă. Alternativa nu este nici la putere, nici la USL şi cred că astăzi a venit momentul să ridicăm glasul, să ne ştergem lacrimile", le-a spus Mircea Geoană membrilor PSD aflaţi în căminul cultural din Dăbuleni.
Geoană a mai spus că la acest moment nu are nici un nume şi nici o platformă, însă trebuie să existe o alternativă pentru actualele formaţiuni politice.
"În acest moment, cu un an înainte de alegeri, este timpul să dăm şansa unui nou început. Afirm cu toată răspunderea, de aici, de la Dăbuleni, pentru întreaga Românie: avem nevoie de o forţă nouă. Sunt oameni competenţi care trebuie să înceapă să li se facă auzită vocea", a declarat Geoană.