Mircea Geoana:Obiectivul minimal este darimarea guvernului Boc, cel maximal eliminarea regimului Basescu

Fara Autor | 27.09.2010

Pe aceeași temă

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, duminica, la Dabuleni, ca suspendarea presedintelui Traian Basescu este un demers care reflecta starea de spirit a populatiei si ar putea fi posibila in cateva luni 'printr-un dialog serios cu ceilalti din opozitie si cu altii care sunt inca in banca puterii', relateaza Agerpres.





Geoana a mai spus ca obiectivul 'maximal' al opozitiei pentru aceasta toamna si iarna este eliminarea completa a regimului Basescu-Boc, iar cel 'minimal' il reprezinta daramarea Guvernului Boc.





'E evident un demers care reflecta starea de spirit a populatiei si este foarte important ca la nivelul Parlamentului sa putem sa gasim sprijinul necesar pentru a putea ceea ce am definit ca obiectivul nostru maximal pentru aceasta toamna si iarna - eliminarea completa a regimului Basescu - Boc. Obiectivul minimal al acestei toamne parlamentare, politice si sociale este daramarea Guvernului Boc. Daca am intreba pe strada ceea ce cred romanii astazi despre conducatorii actuali cred ca raspunsul este in proportie de peste 80% ca acestia trebuie sa plece acasa. Intre vointa si realizarea acestui obiectiv sunt cativa pasi obligatorii de indeplinit si sunt convins ca printr-un dialog serios cu ceilalti din opozitie si cu altii care sunt inca in banca puterii, in cateva luni de zile, maximala ar putea sa fie atinsa. Cred ca ar fi in interesul national al romanilor', a precizat Mircea Geoana.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22