Pe aceeași temă
Initial, pe 17 decembrie, un complet de la ICCJ a decis ca Mircea Govor sa fie plasat in arest la domiciliu, insa DNA a facut contestatie, admisa miercuri de un alt complet de la instanta suprema, informeaza Hotnews.
Mircea Govor este acuzat de DNA de mai multe fapte de santaj si folosirea influentei de catre o persoana care detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
In dosar, este urmarit penal si deputatul Andrei Dolineaschi, pentru complicitate la folosirea influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, in perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor, in calitate de presedinte al organizatiei judetene a PSD si vicepresedinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influenta si autoritatea sa, a facut demersuri, prin intermediul lui Dolineaschi, pe langa persoane din conducerea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, pentru a obtine numirea, detasarea, imputernicirea sau mentinerea in functii de conducere sau de executie in cadrul nou infiintatei Administratii Judetene a Finantelor Publice Satu Mare (AJFP), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decat cele profesionale.
"Procedand in acest fel, pe langa faptul ca a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, Govor a urmarit sa obtina/mentina protectia societatilor comerciale controlate de el si familia sa din partea organelor fiscale din judetul Satu Mare si obtinerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)", sustine DNA.
In perioada septembrie 2013 - martie 2014, el a procedat in aceeasi maniera si in favoarea unui apropiat, in sensul ca a depus diligente pe langa aceleasi persoane din conducerea ANAF ca acesta sa promoveze examenul pentru obtinerea unui post in cadrul Directiei Regionale Antifrauda Oradea (institutie nou infiintata), fie sa obtina o functie de conducere in AJFP Satu Mare, fara ca acest lucru sa se materializeze ulterior.
Procurorii au retinut ca, in perioada aprilie-mai 2010, vicepresedintele CJ, folosindu-se de influenta pe care o avea asupra unei publicatii locale, in prezenta unui administrator al unei societati, a amenintat un avocat din Baroul Satu Mare ca in ziarul respectiv vor aparea mai multe articole compromitatoare ce vor avea ca obiect darea in vileag a modalitatii pretins frauduloase prin care firma acestuia ar fi obtinut mai multe contracte de consultanta juridica cu diferite entitati publice.
"In continuare, Govor i-a precizat avocatului ca acest lucru nu se va intampla daca va favoriza societatea omului de afaceri sa castige mai multe licitatii publice ce se aflau in derulare in acel moment si care erau organizate de institutii cu care firma avocatului avea contract de consultanta juridica pe linia achizitiilor publice. Aceasta conduita a creat o stare de temere avocatului care, in final, a acceptat o solicitare alternativa formulata de Govor, respectiv in a-i determina pe administratorii a doua societati care castigasera o licitatie privind o lucrare publica in valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuita in favoarea omului de afaceri), sa vireze suma totala de 124.800 lei in contul unei alte societati controlate de inculpat. Acest fapt a avut ca si consecinta oprirea oricarui articol denigrator in publicatia respectiva la adresa avocatului", au constatat anchetatorii.
De asemenea, in perioada noiembrie-decembrie 2010, Mircea Govor, folosindu-se de influenta pe care o avea asupra aceleiasi publicatii, impreuna cu persoana care controla linia editoriala, a impus, prin intermediul redactorilor, declansarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comuna.
"Scopul urmarit de inculpat a fost acela de a-l constrange pe edil sa intervina pe langa membrii comisiei de licitatie, cu privire la o lucrare finantata din fonduri europene cu o valoare estimativa de aproape 9,9 milioane lei, in vederea atribuirii acesteia in favoarea firmei administrate de acelasi om de afaceri", mai sustine DNA.
Totodata, in perioada august-septembrie 2013, Mircea Govor a constrans un inspector-sef interimar al ITM Satu Mare sa interzica inspectorilor de munca din subordine sa aplice sanctiuni contraventionale impotriva persoanelor agreate politic de el, respectiv primarii din acelasi partid cu el din judet.
"Constrangerea a constat in proferarea unor amenintari directe cu destituirea din functie, in publicarea unor articole denigratoare in presa, respectiv in efectuarea unei vizite de lucru de catre inspectorul general de stat in Inspectia Muncii, la solicitarea inculpatului. Scopul urmarit de inculpat, pe langa obtinerea unui folos pentru altul (neaplicarea unor amenzi primarilor agreati in cazul constatarii unor abateri pe linia relatiilor de munca de catre inspectorii ITM), a vizat doua paliere: de a asigura un folos nepatrimonial pentru sine, in sensul de a dobandi, in fata membrilor partidului pe care il conducea de putin timp, o reputatie de un bun presedinte, capabil sa apere interesele lor in cazul in care acestia ar fi sanctionati de institutiile deconcentrate; de a-si subordona institutia publica respectiva intereselor sale patrimoniale, in contextul in care Govor si familia sa detineau mai multe societati comerciale care aveau angajati", arata DNA.