Pe aceeași temă
Mircea Molot, presedintele CJ Hunedoara, a fost suspendat din functie, joi, prin ordin al prefectului judetului. Molot este arestat la domiciliu, intr-un dosar privind fapte de coruptie, potrivit Mediafax.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Hunedoara, prefectul Sorin Vasilescu a emis, joi, ordinul privind constatarea suspendării de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, după ce, miercuri, Curtea de Apel Alba Iulia a informat că a fost luată măsura arestării la domiciliu împotriva lui Mircea Molot.
Aceeaşi decizie a fost luată de prefectul judeţului Hunedoara şi în privinţa vicepreşedintelui CJ Tiberiu Balint şi a viceprimarului comunei Vorţa, Emanoil Milică Pup, cercetaţi în acelaşi dosar.
Context
Şeful CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, fostul vicepreşedinte CJ Tiberiu Balint, ginerele lui Moloţ, Roberto Patrik Venter, şi oamenii de afaceri Vasile Axinte şi Emanoil Milică Pup au fost reţinuţi în 3 decembrie pentru fapte de corupţie, iar ulterior cercetaţi sub control judiciar.
Curtea de Apel Alba Iulia a decis, marţi, în urma unei contestaţii depuse de DNA, ca Mircea Molot sa fie arestat la domiciliu, alaturi de ceilalti patru inculpati, pe o perioadă de 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al DNA, Mircea Moloţ este acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, luare de mită, în formă continuată, folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document care conţine informaţii secrete de stat.
De asemenea, Tiberiu Balint este acuzat de luare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, spălare de bani, în forma instigării, în timp ce Pup este acuzat de dare de mită în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, spălare de bani, în forma complicităţii.
Amintim ca procurorii anticoruptie au efectuat la inceputul lunii noiembrie 18 perchezitii domiciliare in mai multe locuri din judetul Hunedoara, printre care sediul unei institutii publice si sediile unor societati comerciale si domiciliile unor persoane fizice, arata un comunicat al institutiei. Perchezitii au avut loc si acasa la presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Ioan Molot.
Anchetatorii au suspiciuni de savarsire, in perioada 2011-2014, a unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie.
CITESTE SI: