Mircea Sandu, trimis în judecată. Mită de la o societate de avocatură pentru un contract cu FRF

Dora Vulcan | 04.06.2019

Mircea Sandu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru o mită de 724.000 lei, primiți prin intermediul soției, de la o societate de avocatură ca să încheie cu aceasta un contract în numele FRF.

Pe aceeași temă

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal este acuzat de luare de mită iar soția sa, Elisabeta Sandu, este acuzată de complicitate la luare de mită.

Aflat în Franța, Mircea Sandu a declarat că nu a ”primit nimic până acum, nici de la DNA, nici de la tribunal”. El a spus că este nevinovat și că va merge în instanță pentru a-și proba nevinovăția.

”Din moment ce nu am luat şi nu am dat mită, eu aşa zic, că sunt nevinovat şi sunt încrezător. Nu ai de ce să fii acuzat, nu? Dar mergem şi ne judecăm, nu avem ce face. Mergem în instanţă", a declarat Mircea Sandu.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

SANDU MIRCEA, la data faptelor președinte al Federației Române de Fotbal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,

SANDU ELISABETA, soția primului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 2 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de președinte al Federației Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soției sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită, suma de 724.000 lei, de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăți de avocatură.
Banii respectivi au fost primiți de inculpat pentru ca Federația Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistență juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009.
În baza acestor contracte, în cursul anului 2011, societatea de avocatură a obținut de la Federația Română de Fotbal suma de 11.705.626 lei.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra unor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22