Miron Cozma, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii, audiat de procurori

E.b. | 13.01.2017

Miron Cozma a ajuns azi la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei, în care este urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii.

Pe aceeași temă

 
 

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a spus, înainte de a se întâlni cu procurorii, că în dosarul Mineriadei el este victimă la CEDO şi inculpat în România, conform News.ro.

 

"Dacă tot s-a declanşat acest dosar, iunie '90, s-o iau în ordine, din respect pentru prietenii şi colegii mei aş putea spune chiar de suferinţă, Doru Mărieş - 2007, Marin Stoica - 2008 şi Miron Cozma - 2010, noi trei la CEDO, toate cele trei dosare reunite, eu având dosarul pentru dumneavoastră, că l-am prezentat, la B1 TV în studio, la România TV în studio, dosarul 6444/2010, eu, Miron Cozma, sunt victimă la CEDO şi, se pare, inculpat aici, E de râsul lumii", a spus Cozma la intrarea în sediul Parchetului.

 

El a adăugat că nu îi e teamă de procuratură, ci se teme doar de Dumnezeu.

 

 

 

Procurorii militari vor chema la audieri toate persoanele puse sub acuzare în acest dosar, după ce în urmă cu trei săptămâni a fost pusă în mişcare acţiunea penală în  această cauză, potrivit unor surse judiciare.

 

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara, în 29 decembrie 2016, că dosarul Mineriadei este în faza finală, soluţia urmând să fie dată în primele luni ale anului 2017, după ce vor fi administrate probele rămase şi vor fi verificate apărările.

 

În dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 23 decembrie 2016,  punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

 

În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului”.

 

De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

 

În aceeaşi cauză, procurorii militari efectuează în continuare urmărirea penală faţă de alţi 18 suspecţi, tot pentru infracţiuni de crime împotriva umanităţii.

 

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

 

În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22