Miron Mitrea: PSD voia să controleze anumite dosare

Bernard Noghiu | 27.03.2009

Pe aceeași temă

Miron Mitrea a făcut declaraţii legate de motivele pentru care PSD voia să aibă controlul asupra DGIPI. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii "Discuţia de luni", realizată de HotNews.ro şi RFI şi moderată de Dan Tăpălagă. Înainte de înregistrarea emisiunii, în timpul întâlnirii online, senatorul PSD a afirmat că a vrut ca PSD să aleagă în primul rând Ministerul Finaţelor, dar Viorel Hrebenciuc s-a opus.

Miron Mitrea a delcarat că cei doi s-au opus propunerii sale şi că "au ţinut neapărat să ia Ministerul de Interne, Viorel Hrebenciuc vorbind mereu despre Doi şi un sfert, despre DGIPI". Conform lui Mitrea, argumetul celor doi "era nevoia PSD de a avea un serviciu de informaţii, să avem informaţii, să ştim ce se întâmplă".

În cadrul PSD, mai spunea Miron Mitrea "era vorba de un grup care voia să controleze anumite dosare", iar motivul pentru care merită crezare afirmaţiile sale este că, afirma Mitrea despre sine, "vă spune un om trimis în judecată de astfel de jocuri de dosare".

Legat de acelaşi subiect, în data de 4 februarie, secretarul general al PD-L a declarat că PSD vrea să aibă internele mai ales pentru serviciul secret, fostul Doi şi un sfert. "Teoria la care d-l Geoană a ţinut mult este că îi trebuie neapărat un serviciu secret."

Marian Vanghelie, în data de 10 februarie, a declarat şi el la Realitatea FM că partidul său a dorit "un minister de forţă pentru că şi cei de la PD-L au minister de forţă. Şi PD-L are un serviciu secret la Ministerul Apărării. E un lucru firesc".

În perioada împărţirii ministerelor între cele două partide din cualiţia de guvernământ, presa a vehiculat că Vanghelie a dorit să-şi impună oamenii la Ministerul de Interne în funcţii de secratar de stat şi la şefia DGIPI.

Conflictele legate de acest minister, conflicte în cadrul PSD, au dus deja la schimbarea a doi miniştri, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, Dan Nica fiind actualul ministru, de aproximativ două luni.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22