Miting-referendum pentru autonomie la Harkov: Aproximativ 6.000 de manifestanţi proruşi au organizat referendum în ciuda interdicţiei justiţiei

Redactia | 16.03.2014

Pe aceeași temă

Aproximativ 6.000 de manifestanţi proruşi au organizat la Harkov, în estul Ucrainei, în pofida interdicţiei justiţiei, un miting-referendum pentru autonomie şi pentru "suveranitatea" limbii ruse, în timp ce Crimeea vota, duminică, pentru alipirea sa la Rusia, informeaza Mediafax.

 

Organizatorii adunării din acest oraş industrial, o fostă capitală a Ucrainei, au distribuit "buletine" în favoarea "federalizării economice" şi "suveranităţii lingvistice", pentru a fi completate şi introduse într-un sac din plastic.

La începutul manifestaţiei, un executor judecătoresc a venit în faţa manifestanţilor pentru a le prezenta interzicerea adunării. Huiduit de către mulţime, el a fost nevoit să se refugieze într-un vehicul aparţinând poliţiei, pe care manifestanţii l-au blocat pentru o scurtă perioadă de timp, după care l-au lăsat să plece.

Scandând "Rusia!", "Referendum", "Crimeea, suntem cu tine", ei au desfăşurat un steag rus cu o lungime de aproximativ 100 de metri în piaţa centrală, în faţa sediului Administraţiei regionale, protejate de cordoane de poliţişti care purtau căşti şi scuturi.

 

Susţinători ai Kievului au decis, pe de altă parte, să-şi anuleze o manifestaţie programată, pentru a evita eventuale provocări.

Două persoane, un militant prorus şi un trecător, au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă la Harkov, în estul Ucrainei, într-un atac armat implicând naţionalişti radicali şi militanţi proruşi.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22