Mitropolia Moldovei dorește introducerea numelui lui Dumnezeu în viitoarea CONSTITUTIE. Antonescu: Romania va ramane un stat LAIC

Fara Autor | 13.03.2013

Pe aceeași temă

Un comunicat de presă al Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din 5 martie 2013 anunță „acțiuni de sensibilizare a oficialităților în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituţie a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu”. Crin Antonescu, seful Comisiei de revizuire a Constitutiei, a declarat ca "Romania va ramane un stat laic".



Potrivit comunicatului, Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a decis „iniţierea unor acţiuni de sensibilizare a oficialităţilor, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituţie a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român, evidenţierea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării, a necesităţii predării religiei în şcoală, precum şi importanţa susţinerii românilor aflaţi în afara graniţelor ţării”.

Ședința Sinodului Mitropolitan a fost condusă de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, iar la ea au mai participat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Crin Antonescu: Va garantez ca Romania va ramane un stat laic

Crin Antonescu a declarat ca Romania va ramane, in urma revizuirii Constitutiei, un stat laic. Intrebat ce parere are despre propunerea avansata de Mitropolia Moldovei si Bucovinei cu privire la introducerea notiunii de Dumnezeu in Legea fundamentala, Antonescu a raspuns ca pe acest subiect este nevoie de o dezbatere juridica si politica, transmite Agerpres.

"Eu va pot spune o parere strict personala acum, desi nu sunt tentat sa o fac pentru ca e bine ca pozitiile noastre ca persoane, ca partide, sa fie sustinute la momentul potrivit. Din punctul meu de vedere, in acest moment, este o chestiune destul de discutabila si care necesita o dezbatere cu caracter juridic si politic. Ce va pot spune cu certitudine este ca Romania ramane un stat laic si asta o spun in calitate de crestin. Deci nu exista o contradictie sau o incompatibilitate intre ele. Noi punem in discutie orice propunere se va face", a declarat Crin Antonescu miercuri, 13 martie, la finalul sedintei Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constitutiei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22