Moţiunea de cenzură, respinsa

Fara Autor | 22.12.2011

Pe aceeași temă

Secretarul Camerei, Mihai Voicu (PNL), a precizat că şi-au exprimat votul 213 parlamentari, din care 209 au votat "pentru", iar patru au votat "împotrivă". Potrivit unor numărători paralele făcute de mai mulţi ziarişti, şi-ar fi exprimat votul doar 199 de senatori şi deputaţi.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură erau necesare 234 de voturi favorabile, iar opoziţia are 215 parlamentari. În plus, faţă de aceştia, senatorul Mircea Geoană şi deputatul Daniel Oajdea anunţaseră că votează în favoarea moţiunii.

În ceea ce priveşte coaliţia, parlamentarii PDL şi UNPR au anunţat că nu vor vota, în timp ce UDMR a precizat că senatorii şi deputaţii săi vor vota împotrivă.

Moţiunea de cenzură intitulată "După 22 de ani, democraţia este în pericol" a fost depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor.

Conform Constituţiei, Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Dacă Guvernul nu a fost demis prin moţiunea de cenzură, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22