​Modificarea în stil PSD a legii Curții de Conturi ar putea duce la sistarea plăților UE

Redactia | 16.05.2018

Curtea de Conturi, controlată indirect de liderul PSD, Liviu Dragnea, prin numirea ca președinte a acestei instituții a omului său de încredere din Teleorman, Mihai Busuioc, riscă să nu-și mai poată îndeplini atribuțiunile de control, dacă proiectul de lege privind funcționarea ei va fi votat de Senat.

Pe aceeași temă

 

 

România riscă suspendarea tuturor plăţilor făcute de UE în proiectele europene din cauza modificărilor aduse la legea Curții de Conturi. Motivul: experții europeni sunt îngrijorați de modificările operate în Parlament la actul normativ, care nu mai garantează independența acestei instituții care verifică inclusiv modul cum sunt cheltuite fondurile europene de către administrațiile locale, dezvăluie G4Media.ro, citând surse politice apropiate Comisiei Europene.

 

”Modificările au trecut de Camera Deputaților, iar dacă vor trece și de Senat, se vor suspenda automat plățile pentru toate programele până când ne vom asigura că avem un audit independent. Acest lucru se va întâmpla automat, dacă din legea de funcționare a Curții de Conturi dispar garanțiile de independență”, au explicat pentru G4Media.ro oficiali din cadrul Comisiei Europene.

 

Una dintre cele mai grave modificări adoptată de Camera Deputaților îi acordă președintelui Curții de Conturi competența exclusivă de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul în care, în urma controlului, se constată că o instituție a cheltuit banii publici cu încălcarea legii.

 

În legea aflată în vigoare, sesizarea organelor de urmărire penală se face de către conducătorul departamentului care realizează raportul de audit.

 

„În situațiile în care în rapoartele de audit se constată existența unor fapte pentru care există indicii temeinice că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, temeinicia acestora se supune controlului de calitate și de legalitate efectuat de o structură de specialitate din cadrul Curții de Conturi. Pe baza raportului întocmit de structura de specialitate, se supune aprobării plenului sesizarea organelor în drept. Sesizarea organelor în drept se efectuează de Președintele Curții de Conturi. În termen de 10 zile de la sesizarea organelor în drept se informează entitatea auditată în scris”, se arată în modificarea adoptată de Camera Deputaților la articolul 33 al legii de funcționare a Curții de Conturi.

 

În prezent, același articol prevede următoarele: ”În situațiile în care în rapoartele de audit se constată existența unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării și informează entitatea auditată”.

 

Avertismentul Bruxelles-ului e legat de plăţile pentru proiectele aflate acum în derulare, ceea ce ar însemna oprirea de facto a tuturor proiectelor cu finanţare europeană.

 

Aceste avertismente din partea Bruxelles-ului referitoare la suspendarea tuturor plăților, indiferent de axa de finanțare (infrastructură, agricultură etc), sunt fără precedent.

 

Reamintim că PSD controlează deja în mare măsură conducerea instituţiei. Preşedintele Curţii este Mihai Busuioc, fost secretar general în guvernele PSD, unul dintre cei mai loiali colaboratori ai lui Liviu Dragnea. Din plenul Curţii mai fac parte Bogdan Stan (fostul şef al ANAF) şi Florin Tunaru (fost vicepreşedinte ANAF), amândoi colaboratori ai preşedintelui PSD.

 

Modificările radicale au fost aduse de PSD la un proiect de lege inofensiv depus în noiembrie 2017 de mai mulţi parlamentari PNL şi PSD.

 

USR a avertizat, după adoptarea actului normativ în Camera Deputaților, că majoritatea PSD-ALDE a decis să modifice legea de funcționare a Curții de Conturi ca să transfere toate atribuțiile importante de la plen către președinte. „Miza este blocarea verificărilor Curții de Conturi și folosire politică a inspectorilor”, a explicat USR într-un comunicat.

 

Deputatul USR Claudiu Năsui a enumerat pentru G4Media.ro cele mai grave modificări:

 

  • Se înfiinţează o nouă structură în subordinea preşedintelui, numită “aparat de lucru”. Aceasta, pe lângă cabinetul preşedintelui şi secretariatul general care răspund tot preşedintelui. Iar acest aparat de lucru va verifica toate rapoartele înainte să fie transmise. Deci nu se mai poate face un raport fără aprobarea preşedintelui Curţii.

 

  • ANAP (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice) dă puncte de vedere care vor deveni obligatorii pentru Curtea de Conturi pentru achiziţiile publice. Deci o instituţie subordonată guvernului are putere peste Curtea de Conturi care trebuie tocmai să verifice guvernul. Acesta e motiv de neconstituţionalitate.

 

  • Au eliminat garanţiile de independenţă ale auditorilor de la Curtea de Conturi, care în prezent au un statut între funcţionari publici şi magistraţi tocmai ca să aibă o şansă mai mare să fie independenţi. Astfel, aceştia vor putea fi mutaţi fără voia lor într-o secţie îndepărtată ca să scape de el.

 

Practic, prin modificările operate, PSD desfiinţează independenţa instituţiei şi o subordonează Guvernului.

 

„PSD avea deja președinția acestei instituții, condusă de Mihai Busuioc, fost secretar general al guvernului, cunoscut ca apropiat al lui Liviu Dragnea, dar președintele nu avea decât un singur vot în plenul Curții de Conturi. Prin acest proiect, PSD ciuntește una dintre instituțiile fundamentale ale statului român și în mod neconstituțional. Constituția prevede independența Curții de Conturi, ori proiectul prevede că punctele de vedere ale ANAP, subordonată Guvernului, o să fie obligatorii pentru Curtea de Conturi”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui.

 

USR avertizează că, după adoptarea acestui proiect, Curtea de Conturi nu va putea să mai investigheze achiziții publice și va fi obligată să ia de bune deciziile ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice), o instituție care este subordonată Guvernului. Mai grav, Curtea nu va putea să mai evalueze oportunitatea achizițiilor făcute de instituțiile publice, cum ar fi softuri complet inutile cumpărate pe milioane de euro. Portalul eRomania a costat nu mai puțin de 52 de milioane de euro și este complet inutil.

 

„Modificările au fost aduse în mod tipic PSD-ist. Nu au făcut un proiect de lege clar pentru asta. Nu. Asta ar fi bătut la ochi. Domnii de la PSD au luat un alt proiect de lege referitor la Curtea de Conturi relativ benign și au adus o serie întreagă de amendamente. Este un mod de operare pe care l-am mai văzut deja. Se introduce un proiect de lege relativ inofensiv. După care, în procesul parlamentar, se introduc amendamente care, de fapt, schimbă fundamental proiectul. Așa zboară mai ușor sub radarul atenției publice”, a mai spus deputatul USR Claudiu Năsui.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22