Pe aceeași temă
Florin Iordache, ministrul Justitiei, a vorbit la audierile din Parlament despre nevoia de amendare a Codurilor din cauza ca ar exista peste 40 de decizii ale Curtii Constitutionale cu care legislatia penala trebuie pusa in acord. Pe de alta parte, nu e clar in ce masura modificarile se vor limita la deciziile Curtii si nu se vor extinde la dezincrimiarea unor fapte, conflicte de interese etc.
Aceasta posibila extindere a fost la randul ei anuntata in programul de guvernare: “Vom aplica de indata deciziile CCR, care nu au fost preluate in legislatia romaneasca si totodata vom initia dezbateri privind adoptarea de catre Parlament a Legii raspunderii magistratilor, a modificarii Legii raspunderii ministeriale, precum si a raspunderii celor din administratia publica.”
Ordonanta de urgenta
Potrivit unor surse din PSD, Ministerul Justitiei ia in calcul promovarea modificarilor la Codurile Penal si de Procedura Penala prin ordonanta de urgenta, posibil in cursul acestei saptamani. Aceasta varianta n-a fost insa confirmata si de surse oficiale, conform HotNews.ro.
In ce priveste proiectul referitor la gratiere si amnistie (tot nu e clar daca se va face prin proiect de lege sau ordonanta de urgenta) se discuta in ritm accelerat si a intrat in linie dreapta, luni, 16 ianuarie, a avut loc la ministerul justitiei o discutie cu sindicatele din Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP).
Saptamana trecuta, ministerul le-a solicitat oficialilor ANP in regim de urgenta, potrivit HotNews.ro, date statistice cu privire la numarul detinutilor, tipul de infractiuni si simulari in ce priveste gratierea unor fapte.
Justificarea: suprapopulare inchisorilor
Oficialii ministerului vor sa stie cati detinuti ies din penitenciare in cazul gratierii pedepselor de pana la cinci ani inchisoare, tinta fiind ca din inchisori sa iasa cel putin 8000 de detinuti pentru ca altfel va fi mai dificil de justificat o masura care nu rezolva problema suprapopularii inchisorilor.
Potrivit HotNews.ro, cel care coordoneaza aceste discutii in cadrul ministerului este procurorul Constantin Sima, recent detasat in MJ.
Sima s-a pozitionat deja in favoarea gratierii si amnistiei. Potrivit unui comunicat al Asociatiei Procurorilor din Romania condusa de Constantin Sima, citat de Lumea Justitiei, asociatia "si-a exprimat acordul cu privire la eventualitatea adoptarii unei legi de gratiere pentru unele infractiuni si amnistie pentru alte infractiuni, cu conditia ca infractiunile in cauza sa fie de o gravitate mica sau moderata". Aceasta pozitie a fost exprimata public dupa intalnirea din 10 ianuarie dintre ministrul justitiei, Florin Iordache, si mai multe asociatii profesionale ale magistratilor.
O lege "de bun agur"
La discutiile de luni dintre reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai sindicatelor din ANP nu s-ar fi discutat si despre amnistie, masura care nu are nici un impact asupra sistemului penitenciar in sensul diminuarii numarului de detinuti existent. Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a declarat la audierea sa in Parlament ca "O lege a amnistiei si gratierii nu a fost promovata de noi in campania electorala, dar o astfel de lege discutata in Parlament e de bun augur”.
O serie de semnale si informatii oficiale indica faptul ca PSD, Dragnea si guvernul intra in linie dreapta cu proiectul de amnistie si gratiere pe care doresc sa-l accelereze, astfel incat cel tarziu in luna februarie sa fie deja promovat. Scandalul Coldea – Ghita a grabit teribil tot procesul. Nu e clar daca vor risca sa dea ordonanta de urgenta sau proiect de lege trecut prin Parlament. OUG-ul are avantajul de a intra instant in vigoare, cu efecte devastatoare care nu mai pot fi oprite chiar daca ordonanta pica ulterior la Curtea Constitutionala. Insa ordonanta nu poate fi promovata decat daca si-o asuma ministrul Justitiei si premierul Grindeanu.