Pe aceeași temă
Reprezentantul BCE s-a arătat deranjat de termenul de 3 zile impus de partea română, spunând că asemenea avize necesită - dincolo de traducerea documentului - analize care se pot întinde dincolo de intervalul oferit cu „generozitate” de Finanțele din România. „Nu înțelegem să răspundem la ordinele cuiva. Vom oferi punctul de vedere după atenta studiere a draftului transmis”, au reprezentanții BCE, conform relatării HotNews.ro
Reamintim că ministrul Teodorovici a declarat miercuri că proiectul de modificare a OUG 114 are avizele BNR și Băncii Centrale Europene.
În schimb, Consiliul Economic și Social a avizat favorabil, în ședința de joi, proiectul de modificare a OUG 114/2018, astfel încât acesta va putea fi discutat în ședința de Guvern de vineri, scrie Mediafax.
Prevederile privind băncile nu au generat observații din partea membrilor CES, unele nemulțumiri apărând în cazul celor legate de energie. Astfel, reprezentanții companiilor de utilități au apreciat măsura reducerii contribuției de 2% datorată ANRE pentru producătorii de energie pe bază de cărbune și pentru producătorii de energie termică pentru populație drept discriminatorie, sugerând eliminarea acesteia.
În același timp membrii CES au considerat oportune unele măsuri care să prevină o explozie a prețurilor la energie electrică și gaze naturale după 2022, când expiră perioada de plafonare.
Proiectul de modificare a OUG 114 va fi discutat în ședința de Guvern de vineri, schimbările privind prevederile pentru sistemul bancar, pilonul II de pensii, partea de energie, partea de comunicații.