Pe aceeași temă
Noul proiect va fi supus cel mai probabil dezbaterii în ședințele Birourilor permanente reunite, respectiv plenului reunit de miercuri, a anunțat președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda.
Totul a pornit de la o sesizare a fostului colonel SRI Daniel Dragomir, care l-a reclamat pe deputatul PNL Cezar Preda că ar fi încălcat Hotărârea nr. 30, pentru că ar fi făcut prezentări care aveau raport clasificat.
"Am analizat și legea privind informațiile clasificate și hotărârea Parlamentului, am considerat că textul este destul de ambiguu, nu încalcă hotărârea, motiv pentru care am decis să nu dăm curs, dar am decis să modificăm Hotărârea Parlamentului și în această seară vom redacta proiectul de modificare a Hotărârii nr. 30 a Parlamentului și mâine să speram că va fi pe ordinea de zi a BPR și pe ordinea de zi a plenului reunit", a declarat Manda, marți, el precizând că modificările sunt agreate de toți membrii comisiei, conform Agerpres.
Printre modificările enumerate de Manda se află obligația SRI să răspundă solicitării comisiei parlamentare într-un termen rezonabil — termenul să fie de 7 zile — și, dacă nu este de 7 zile, să răspundă motivat în acea perioadă de ce dorește prelungirea termenului la răspunsurile pe care comisia le adresează.
"Am mai decis să introducem obligația persoanelor să vină la comisie, să prezinte comisiei aspecte pe care considerăm sau consideră că le au de adus în atenția comisiei noastre. Și, pornind de la discuția Dragomir — Preda, am hotărât să modificăm prevederile Hotărârii Parlamentului care stabilea că ședințele comisiei au carcater de informații clasificate și vom introduce un text în care spunem că toate ședințele comisiei se desfășoară cu respectarea prevederii Legii 182 — legea informațiilor clasificate. În sensul că, dacă nu facem referire la discuții sau informații care sunt cu caracter secret, stric secret, secret de serviciu sau secret de stat, sunt lucruri pe care le putem dezvolta, comunica în cadrul comisiei. Și înseamnă că discuția pe care putem să o avem prin videoconferință cu dl Ghiță se poate face atâta timp cât nu va face referiri la documente care să nu fie cu caracter de informații clasificate. Așa că putem să îl audiem prin videoconferință, exact așa cum a fost audiat și la instanțe "a explicat Manda.
Potrivit acestuia, în condițiile în care se modifică Hotărârea nr. 30 și se va respecta legea, nu mai este necesară o deplasare în Serbia pentru discuții cu Sebastian Ghiță.
Pe de altă parte, senatorul PSD a menționat că membrii comisiei vor face deplasări de serviciu în teritoriu fără să aștepte neapărat ședințele de Birou permanent, aceste acțiuni urmând a fi validate într-o ședință ulterioară a forurilor parlamentare.