Moldova: Alegerea presedintelui, amanata din nou

Fara Autor | 16.12.2011

Pe aceeași temă

 

Parlamentul de la Chişinău a eşuat, vineri, din nou în alegerea preşedintelui ţării. La procedura de votare au participat 62 de deputaţi, dar trei dintre aceştia, care au părăsit recent Partidul Comuniştilor, au demonstrat public că au votat împotriva lui Marian Lupu, singurul candidat. 
 
Pentru alegerea preşedintelui sunt necesare cel puţin 61 de voturi. Comisia specială pentru desfăşurarea alegerilor preşedintelui urmează să anunţe în scurt timp rezultatul alegerilor, informează Agerpres.
 
Parlamentul Republicii Moldova s-a întrunit, vineri, în şedinţă specială la care urma să fie ales preşedintele ţării. La şedinţă au participat 66 de deputaţi, din totalul de 101. Opoziţia comunistă a anunţat că nu participă la şedinţă deoarece nu susţine candidatura lui Marian Lupu, singurul candidat. Pentru alegerea preşedintelui sunt necesare cel puţin 61 de voturi, dar Alianţa pentru Integrarea Europeană, partidul din care face parte Lupu dispune doar de 59 de mandate.
 
Prima încercare a avut loc la ora 14:00. Cu câteva ore înainte de şedinţa specială nu era încă clar dacă candidatul AIE (Alianţa pentru Integrare Europeană), Marian Lupu, va obţine 61 de voturi pentru a fi ales preşedinte al ţării, anunţă Unimedia. 
 
Liderii AIE, Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu au declarat joi seara că au ajuns la un numitor comun în privinţa semnării unei anexe la Acordul AIE, prin care se oferă garanţii că niciunul dintre partidele AIE nu va aduce PCRM la guvernare. Astfel, vineri, până la ora 14:00, membri AIE urmează să definitiveze şi să semneze documentul. Ulterior, PLDM, PD şi PL urmau să voteze pentru candidatura lui Marian Lupu. 
 
Comuniştii încă nu au anunţat cum vor proceda. 
 
Conform Jurnalului Naţional, aceştia au câteva opţiuni: 
 
1. Delegarea a 2-3 deputaţi pentru a participa la procedura de vot, care vor bifa opţiunea împotriva lui Marian Lupu. Asta va permite declararea primei tentative drept eşec; 
 
2. Fracţiunea PCRM participă la vot. În acest caz, liderii formaţiunii nu deţin controlul votului colegilor; 
 
3. Fracţiunea PCRM nu participă la vot şi alegerile sunt declarate nevalide. Asta ar însemna organizarea repetată a primului tur prezidenţial. Analiştii politici consideră că prima variantă este cea mai posibilă în situaţia actuală.
 
Igor Dodon a declarat că cei trei deputaţi pe care îi reprezintă vor participa la scrutin, dar vor vota împotriva lui Marian Lupu. Aceştia spun că vor arăta buletinele de vot pentru ca electoratul să se convingă de consecvenţa grupului. În acest caz, unica modalitate pentru ca Marian Lupu să fie ales preşedinte este ca 2-3 deputaţi PCRM să voteze pentru acesta.
 
Moldova încearcă de doi ani să-şi aleagă preşedintele, timp în care s-au organizat două alegeri legislative anticipate pentru a se obţine majoritatea necesară numirii şefului de stat. De fiecare dată, opoziţia comunistă a blocat demersurile.
 
Parlamentul trebuia să aleagă preşedintele în 18 noiembrie, dar procedura nu a avut loc pentru că nu a fost înregistrat nici un candidat.
 
În ultimii doi ani şi jumătate, în Republica Moldova au avut loc trei scrutine parlamentare, dintre care două anticipate, din cauză că două legislative au eşuat în alegerea şefului statului. Totuşi, unii analişti de la Chişinău consideră că în parlament va fi identificată o candidatură care să fie votată de 3/5 dintre deputaţi pentru a fi evitat un nou scrutin anticipat.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22