Pe aceeași temă
”Construcția Bugetului Național pe anul 2019, anunțat astăzi, confirmă temerile repetate public de către asociațiile civice ce luptă pentru realizarea de infrastructură mare în regiune: ignoră cu desăvârșire o urgență regională și națională, Autostrada A8, Ungheni-Iași-Târgu Mureș”, scrie cele trei asociații într-un comunicat remis presei vineri.
”Alocarea bugetară pentru acest proiect este zero. Masterplanul General de Transport al României (MPGTR) și Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Unirii, Iaşi-Târgu Mureş, ultima adoptată la sfârșitul anului trecut în urma unui lung șir de proteste publice, acțiuni de stradă și presiuni ale societății civile din Moldova, nu au contat absolut deloc în structura bugetară pentru anul în curs”, mai spun autorii comunicatului.
”Guvernul Dăncilă-Dragnea-Vâlcov a ales să continue apăsat șirul de gesturi sfidătoare la adresa a peste patru milioane de români, locuitori ai regiunii, care consideră conexiunea urgentă cu Vestul ca fiind condiția esențială pentru anularea subdezvoltării.
Lipsa alocării bugetare amână pe termen nedefinit sau chiar anulează șansa Moldovei – o zonă cu rată de emigrare de 25%, în pericol major de colaps demografic – de a-și regăsi drumul spre bunăstare.
Această acțiune a Guvernului Dăncilă-Dragnea-Vâlcov, inconștientă și umilitoare, este pe deplin antinațională și poate genera grave dezechilibre sociale.
Asociațiile ce promovează construirea de autostrăzi în Moldova protestează împotriva actualei construcții bugetare și cere imperativ amendarea actualului proiect și alocarea resurselor financiare necesare pentru pornirea lucrărilor.
Construirea urgentă a Autostrăzii A8, Ungheni-Iași-Târgu Mureș este categoric și fără tăgadă o problemă de siguranță națională!” - spun semnatarii comunicatului.