Mona Pivniceru si-a anulat intalnirea cu Viviane Reding, comisarul european pe justitie. Motivul? Era o intilnire informala, gen

Fara Autor | 20.09.2012

Pe aceeași temă

Ministrul justitiei, Mona Pivniceru si-a anulat o intalnire care trebuia sa aiba loc miercuri cu Viviane Reding, comisarul european pentru Justitiei,  in contextul declansarii procedurilor de numire a noilor sefi la Parchetul General si DNA, scrie Gandul. Oficialii europeni au pledat pentru mai transparentizarea acestui proces in timp ce CSM a criticat procedura anuntata luni de Ministerul Justitiei.

 

In schimb, Mona Pivniceru, a participat, in schimb, la o conferinta de presa alaturi de Victor Ponta si Valeriu Zgonea pe tema "reformei" in justitie. Piviniceru a avut astazi si o intilnire cu sectia de procurori a CSM, extrem de critica la adresa procedurilor de numire a procurorilor sefi DNA si PD.

Purtatoarea de cuvant a Vivianei Reding a declarat pentru Gandul ca intalnirea Reding-Piviniceru, programata pentru miercuri, a fost anulata pentru ca in "agenda ministrului roman a intervenit o schimbare". Intalnirea urma sa aiba loc la Viena, in cadrul Conferintei Ministrilor Justitiei din Consiliului Europei (19 - 21 septembrie).

"Vicepreşedinta Reding avea programată o întâlnire cu ministrul Justiţiei din România. Întâlnirea care urma să aibă loc în cadrul conferinţei de la Viena a fost anulată din cauza unei schimbări în agenda ministrului Pivniceru. Pe cale de consecinţă, întâlnirea nu va avea loc", a precizat pentru Gândul Mina Andreeva, purtătoarea de cuvânt a comisarului Viviane Reding

 Întâlnirea Reding-Pivniceru avea ca subiect tocmai numirea noului procuror general şi a noului procuror şef al DNA.

 

Era o intilnire informala, gen "Buna seara, eu sint Pivniceru. Buna seara, eu sint Reding"

Ministrul Pivniceru a explicat prin intermediul consilierei sale, Cristina Manda, ca si-a anulat deplasare la Viena pentru ca de la biroul Vivianei Reding a fost informata ca nu era posibila o discutie pe larg cu comisarul european.

"Nu a fost stabilită o întâlnire bilaterală, adică cele două să se întâlnească şi să discute personal. Cabinetul doamnei Reding ne-a anunţat că dumneaei ajunge la Viena în acestă seară undeva foarte târziu iar mâine dimineaţă stă un pic la deschiderea conferinţei şi pleacă. Tocmai din cauza asta nu s-a putut stabili o bilaterală. A rămas că în funcţie de agendă va avea loc o astfel de întâlnire în următoarele zile. În aceste condiţii şi având în vedere că la Guvern a avut loc astăzi o discuţie importantă pentru noi despre coduri, ministrul a decis practic să nu mai plece la Viena.

Practic nu s-a putut stabili în marja acestei întâlniri o bilaterală. Cabinetul Reding ne-a anunţat clar că nu se poate stabili o bilaterală. În acestă seară la Viena s-a organizat o cină şi aceea era întâlnirea. Ceva de genul: << Bună seara. Eu sunt Pivniceru. Buna seara. Eu sunt Reding>>. Era pur şi simplu o cunoaştere informală. Cabinetul Reding ne-a transmis că agenda doamnei Reding este foarte încărcată şi că nu era posibilă o întâlnire. Adică în acestă seară la Viena doar s-ar fi salutat, dar discuţia mai importantă nu putea avea loc"
, a declarat Cristina Manda pentru gândul.

Liderii USL au criticat-o pe Viviane Reding, acuzand-o ca s-a "comportat exact ca un agent electoral al lui Traian Basescu".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22