Pe aceeași temă
Noul director al stirilor TVR, Claudiu Lucaci, fost purtator de cuvint al guvernului Nastase (2001-2003) i-a atribuit, vineri, jurnalistei Monica Ghiurco "atributii de coordonare editoriala a productiilor de stiri si dezbateri" de la TVR 1, TVR 2 si TVR Info, potrivit unei informari remise HotNews.ro de Televiziunea publica. Decizia vine la o zi dupa ce presedintele-director general Claudiu Saftoiu l-a desemnat pe Claudiu Lucaci director interimar al Directiei Emisiuni Informative si Sport (DEIS) din TVR, pozitie ocupata in ultima jumatate de an, tot interimar, de Anca Lazarescu. Aceasta din urma ramane director al Departamentului Emisiuni Informative, parte a DEIS.

Potrivit informarii de vineri a TVR, Monica Ghiurco se subordoneaza ierarhic Ancai Lazarescu.
Monica Ghiurco lucreaza la TVR din 2002, incepand ca reporter acreditat la Guvernul Adrian Nastase. In acea perioada, a atras atentia inclusiv prin faptul ca, intr-o stenograma a sedintelor PSD, Adrian Nastase isi exprima aprecierea fata de ea, calificand-o drept "bine intentionata", desi "ea nu stie ce vrem noi".
"Chiar daca este foarte bine intentionata, ea nu stie ce vrem noi. Asta este problema. Ea este, dupa parerea mea, fata asta, Ghiurco, foarte bine intentionata", a spus Năstase în noiembrie 2004, potrivit stenogramelor publicate de presă.
În acea şedinţă s-a discutat un plan de controlare a tuturor televiziunilor, premierul Năstase solicitând activului de partid să aibă un om care să se ocupe de fiecare post.
"Avem nevoie de zece oameni, fiecare sa discute cu cite o televiziune, şapte sa discute cu cite un ziar.", ar fi spus Năstase.
Potrivit prezentarii ei de pe site-ul TVR, Monica Ghiurco a lucrat timp de patru ani si ca prezentator la Jurnalul de seara al TVR 1, apoi a devenit prezentator al Orei de stiri (TVR 2), moderator de talk-show, producator, realizator de emisiuni. Intre 2008 si 2010 a coordonat Departamentul Social Politic Economic al Directiei Editoriale din SRTv. Are un master in Securitate si Aparare Nationala la Universitatea Nationala de Aparare "Carol I" din Bucuresti.
Jurnalistul Claudiu Lucaci este, de joi, director interimar al Directiri Emisiuni Informative si Sport din TVR (DEIS), pozitie ocupata tot interimar, dupa plecarea Rodicai Culcer din Televiziunea publica, de directorul pentru Emisiuni Informative din cadrul DEIS, Anca Lazarescu. Potrivit unei informari de presa, Claudiu Lucaci a fost numit in aceasta functie de noul presedinte-director general al TVR, Claudiu Saftoiu.
In comunicatul de presa este prezentata activitatea lui Lucaci la TVR si in mediul academic, dar nu apar informatii precum faptul ca a fost purtator de cuvant al guvernului Nastase (2001-2003), apoi consul general al Romaniei la Los Angeles, iar in 2009 a fost detasat de la TVR la Ministerul Tineretului si Sporturilor, condus atunci de Monica Iacob Ridzi.
Cum aratau stirile din 2004 ale Monicai Ghiurco (sursa Evenimentul zilei)
Jurnalul TVR din 21 mai
"VIDEO: In anul Stefan cel Mare, trecutul si prezentul co-exista in judetul Vaslui. Oamenii de aici nu uita traditiile, dar se si modernizeaza. Ei au de acum acces la reteaua de gaze naturale si deci conditii mai bune de viata. In judetul Vaslui, premierul Adrian Nastase a tinut sa verifice cum sunt aplicate programele guvernamentale pentru dezvoltarea mediului rural si zootehnie, pentru privatizare si cultura.
BETA: In anul Stefan cel Mare, premierul Adrian Nastase a aprins flacara vesnica la monumentul care marcheaza una din cele mai importante batalii ale voievodului moldovean: Podul Inalt.
AMBIANTA: bucium, Adrian Nastase aprinde flacara
Dincolo de latura simbolica, flacara aduce si o schimbare concreta in viata satenilor din comuna vasluiana Muntenii de jos: trei sferturi dintre ei se pot racorda de astazi la reteaua de distributie a gazelor. Sistemul a fost inaugurat astazi de premierul Adrian Nastase. Investitia a fost realizata cu fonduri de la bugetul local si de la companiile de distributie a gazelor. "
Jurnalul TVR din 8 septembrie
"VIDEO: Localnicii comunei Sascior, judetul Alba au avut parte de o vizita cu totul speciala. Ei au asistat la slujba religioasa de srabatoarea sfintei Marii impreuna cu premierul Adrian Nastase. Dupa iesirea de la biserica, premierul a stat de vorba cu satenii. Acestia I-au spus problemele pe care le au si l-au imbiat cu un pahar din cea mai buna tuica ardeleneasca.
BETA: Fara masuri de protocol sau de paza, printre cei care au asistat la slujba de la biserica din sat s-a numarat si seful Guvernului. Satenii s-au plans premierului de lipsa apei potabile si a curentului electric in zonele mai greu accesibile, de starea drumurilor, dar si de nevoia de utilaje agricole.
VOX taran: "A vorbit pe la judet ca nu se poate da, ca nu da credite. Pai de la noi, daca zona de munte nu o ajuta cu o cositoare de aia mica, cu o mulgatoare pentru 3-4 vaci ca la noi nu-I teren sa fie vaci mai multe".
SINCRON: ADRIAN NASTASE – PREMIER: “Este o zona care are nevoie de solutii. E dureros faptul ca asa de multe probleme n-au fost rezolvate inca. O astfel de intalnire de cateva ore te poate invata mai mult decat o suta de rapoarte pe care le citesti in birou. Voi verifica impreuna cu colegii mei cateva dintre situatiile care mi-au fost sesizate."
Satenii au cerut ajutorul premierului si in ceea ce priveste colectarea laptelui si valorificarea vitelor. Pe loc, Nastase I-a solicitat ministrului agriculturii Petre Daea sa trimita de urgenta o comisie de la minister care sa-i sprijine pe localnicii de la Sascioru sa se inscrie in programul de subventii pentru echipamente agricole si sa le ofere consultanta. Dupa ce si-au varsat oful, satenii l-au poftit pe Adrian Nastase la un pahar de tuica.
AMBIANTA: ADRIAN NASTASE catre sateni: “Prima data cand m-am imbatat la 4 ani (rasete) …m-a dus bunicul meu sa trag cu furtunul, sa trag tuica din butoi si numai din miros si din…deci stiu, stiu bine. Si a doua oara? – intreaba un satean. ADRIAN NASTASE: a doua oara…rade"
Premierul a luat pranzul in casa unui satean unde a savurat o tocana de miel cu balmos, mancare aflata la loc de cinste in bucataria ardeleneasca."