Monica Macovei CERE Baroului Bucureşti EXCLUDEREA lui Adrian Năstase

Fara Autor | 21.10.2013

Pe aceeași temă

Europarlamentarul Monica Macovei cere, luni, Baroului Bucureşti, într-o postare pe blogul personal, să-l excludă pe Adrian Năstase, condamnat definitiv în dosarul "Trofeul calităţii", potrivit România liberă.
 
În situaţia lui Năstase se află şi Florin Costiniu şi Cătălin Voicu, condamnaţi definitiv pentru corupţie.
 
Europarlamentarul arată că menţinerea celor trei în breasla avocaţilor ar fi "o ofensă pentru toţi cei care profesează cu respect pentru lege".
 
"Este jignitor atât pentru avocaţi, cât şi pentru magistraţi! Aşa cum erau şi declaraţiile condamnatului Cătălin Voicu, conform stenogramelor din dosar: 'dacă pierdem alegerile, reţeaua e în funcţiune' şi 'i-am rezolvat pe toti, dom'ne, că unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat cu puşcărie', care au accentuat percepţia negativă a oamenilor despre justiţie. Sper şi îndemn Baroul Bucureşti să ia decizii conform legii si care sa îl onoreze", scrie Monica Macovei pe blog.
 
Conform statutului profesiei de avocat, condamnaţii penali nu mai pot profesa ca avocaţi. "În cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii", prevede statutul avocaţilor la articolul 58.
 
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În 18 martie, Adrian Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.
 
În 22 aprilie, fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie.
 
În acelaşi dosar a fost condamnat şi Florin Costiniu, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a ICCJ, el primind o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare.
 
sursa: romania libera
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22