Pe aceeași temă
Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, joi, la GÂNDUL LIVE, că nu ii pare rau ca l-a votat pe Klaus Iohannis la alegerile prezidentiale insa este dezamagita de activitatea acestuia. Printre motivele dezamagirii se numara promulgarea legii alegerilor locale, numirea sefului DIICOT si lipsa de fermitate in privinta luptei anticoruptie.
Primul motiv este promulgarea legii alegerilor locale prin care primarii sunt aleşi într-un singur tur de scrutin, iar şefii de Consilii Judeţene indirect de către consileri. „Baroniada locală nu primeşte nici măcar o împunsătură de pix. Toţi primarii în funcţie vor câştiga în continuare. Baronii locali vor rămâne, toată reţeaua făcută de baronii locali va rămâne”, a spus eurodeputata.
Al doilea motiv este numirea şefului DIICOT, Daniel Constantin Horodniceanu. „Vine de la Iaşi, nu am văzut dosare spectaculoase făcute de DIICOT Iaşi, clanul Cordunenilor din când în când luat câte unul, în rest nu-i anihilat. Dacă ai crimă organizată într-un oraş, în Iaşi de pildă, şi nu e anihilată în mare parte şi gradul de criminalitate este mare, înseamnă că tu, ca procuror şef al acelei Direcţii, nu ţi-ai făcut treaba de management, de coordonare a procurorilor, şi atunci pentru ce să fii promovat. Promovezi pe cineva care a dovedit deja, a făcut ceva, nu pe cineva care a fost, n-a făcut, că o să cred eu că o să facă. Nu, nu am niciun motiv să cred că o să facă”, a arătat Macovei.
„În al treilea rând, aş vrea mai multă fermitate pe justiţie şi anticorupţie din partea domnului Iohannis. Afirmaţiile acestea nu e bine ce face Parlamentul mi se par mult prea slabe pentru ce se întâmplă. Avem 6 proiecte de lege, lumea nu ştie, sunt aruncate ca picăturile, să nu le vedem pe toate o dată. Dacă trece pică una, trece alta, că au prevederi identice. 6 proiecte de lege prin care se modifică Codul Penal şi Codul de Procedură Penală şi este un dezastru dacă oricare dintre ele intră o secundă în vigoare, pentru că, chiar dacă se schimbă la loc, ele îşi produc efectele pentru că se aplică legea mai favorabilă”, a spus eurodeputata.
Monica Macovei a adăugat că nu regretă că l-a votat pe Klaus Iohannis, având în vedere alternativa, însă e dezamăgită.„Nu spun că regret. Am sperat că va înţelege ce înseamnă să fii preşedinte. Înţeleg că nu are experienţă decât de primar, înţeleg că a fost şi cu Ponta, şi cu Voiculescu înainte, când au vrut să-l propună prim-ministru şi nu l-au propus, dar că, într-adevăr, se mai schimbă oamenii în viaţă. Constat că nu s-a schimbat. Nu pot să spun că regret, dar, da, sunt dezamăgită”, a explicat Monica Macovei.