Pe aceeași temă
Partidul de stanga pe care deputatul Sebastian Ghita il va infiinta va fi ca el, adica “lipsit de integritate”, considera Monica Macovei. Fosta candidata la prezidentiale mai arata ca in PSD nu exista oameni de stanga si nimeni de acolo nu isi doreste cu adevarat anticoruptia, potrivit Ziare.com.
Macovei si-a expus punctul de vedere cu privire la partidul pe care Sebastian Ghita a anuntat ca il va infiinta.
"Poate sa infiinteze un partid, dar va fi ca el. Are atatea contracte cu statul, fiind deputat, iar arata lipsa de integritate. Nu te imbogatesti din bani publici. Te duci in Parlament ca sa faci legi pentru popor nu sa te imbogatesti. Un partid care datoreaza bani statului e sortit esecului", a comentat Monica Macovei.
In context, fostul ministru al Justitiei a aratat faptul ca "dupa aceste alegeri, si de ras si de plans, foarte multi vorbesc despre anticoruptie - Vanghelie, Ghita".
"E incredibil. PSD nu poate fi asanat, ei sunt aceiasi, acum este o prefacatorie (...) E copy-paste din discursurile auzite in campanie (...) Crede Ghita in anticoruptie? Sa fim seriosi! Nu e nimeni de stanga in partidul acela, o vezi prin comportament", a mai spus Monica Macovei.