Pe aceeași temă
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, joi seară, că sentinţa pe care a primit-o fondatorul PC Dan Voiculescu este dovada clară că în dosarul de privatizare al Institutului de Cercetări Alimentare există probe reale şi nu poate fi vorba de nicio comandă politică în acest caz.

"O condamnare la 5 ani de închisoare la fond înseamnă că sunt probe reale. Nu este nici comanda lui Traian Băsescu, nici a altui politician, pentru că judecătorii nu depinde de nimeni. E evident că au fost probe reale, altfel cine şi-ar risca cariera de o viaţă să-l condamne pe Voiculescu doar din ordin politic. E o prostie. Niciun procuror nu-şi riscă cariera ca să facă dosare politice", a spus Monica Macovei în cadrul emisiunii "Sub semnul întrebării" de pe B1 TV.
Dan Voiculescu a fost condamnat joi la 5 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi civile în dosarul de privatizare al Institutului de Cercetări Alimentare, în care este acuzat de spălare de bani şi de prejudicierea statului cu 60 milioane euro. Decizia magistraților Tribunalului București nu este definitivă.
Întrebat dacă mai poate candida la alegerile europarlamentare, avocatul lui Dan Voiculescu a evitat să dea un răspuns concret, arătând că decizia magistraților nu este definitivă.
„Cu siguranță vom ataca decizia. Hotărârea nu este definitivă. Din moment ce nu este definitivă, înseamă că funcționează principiul de nevinovăție, chiar dacă acesta este diminuat”, a spus Gheorghiță Mateuț, într-o intervenție telefonică în emisiunea „România, acum”, de pe B1 TV.
Tot în acest dosar, Tribunalul București l-a condamnat pe Gheorghe Mencinicopschi la o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare. Tot la şase ani de închisoare cu executare au fost condamnaţi şi fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa şi Cătălin Sandu Jean.
Alți inculpați din dosar, respectiv Constantin Baciu, Grigore Marinescu, Vica Ene și Alexandru Petre au primit câte cinci ani de închisoare.
Instanța l-a obligat pe Dan Voiculescu să plătească aproape 6 miliarde lei vechi, reprezentând contravaloarea a peste 18 milioane de acțiuni de la ICA.
De asemenea, Dan Voiculescu și ceilalți inculpați au fost obligați să plătească în solidar suma de 60.482.613 euro, prejudiciul adus Ministerului Agriculturii.
Voiculescu a fost trimis în judecată de procurori în decembrie 2008 deoarece s-ar fi folosit de funcţia sa politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare la un preţ cu mult sub cel real. Acesta este acuzat de spălare de bani, dar şi că a făcut abuz de funcţia de conducere a unui partid politic pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Concret, este vorba despre aproape 4 hectare de teren şi unul de construcţii în Băneasa care au fost cumpărate de liderul conservator la un preţ de 75 de ori mai mic. Prejudiciul estimat se ridică la aproape 60 de milioane de euro.
De-a lungul celor 5 ani de la începerea anchetei în dosarul ICA, Dan Voiculescu a făcut tot posibilul pentru a scăpa să fie judecat de către Curtea Supremă, singura instanţă care poate judeca demnitari.
Aşa că fondatorul PC şi-a dat demisia din Parlament de două ori, tertip prin care dosarul său s-a tot plimbat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Bucureşti.
Prima dată, Dan Voiculescu şi-a dat demisia în iunie 2012, când a acuzat că nu i s-a aprobat un amendament care prevedea dublarea pedepselor în caz de evaziune fiscală.
Nici după ce a redevenit senator în urma alegerilor parlamentare, Voiculescu n-a încetat să evite întoarcerea dosarului ICA la Înalta Curte şi a suţinut că din moment ce nu a depus jurământul, nu a dobândit oficial calitatea de senator.
Cazul său a ajuns însă în mâinile completului care l-a judecat şi pe Adrian Năstase.
Aşa că de teamă să nu aibă aceeaşi soartă ca fostul premier, mogulul şi-a dat din nou demisia în ianuarie 2013. De această dată, spune el, pentru ca imunitatea sa de parlamentar să nu fie o piedică în calea justiţiei.