Monica Macovei: Listele cu delegaţi sunt ţinute la SECRET de Comisia de organizare a Convenţiei PDL

Fara Autor | 07.03.2013

Pe aceeași temă

Europarlamentarul democrat-liberal Monica Macovei, care candidează la şefia PDL cu moţiunea ''Reformiştii'', mentionează într-un comunicat transmis Agerpres, că a solicitat Comisiei de Organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL listele cu delegaţii, funcţiile şi adresele de email sau numerele de telefon pentru ca în condiţiile unei campanii scurte nu poate acoperi întreg teritoriul ţării şi ajunge cu mesajul moţiunii la toţi reprezentanţii din teritoriu.

“Am dorit ca aceste informaţii să îmi asigure şansa de a mă adresa direct celor care vor vota la Convenţie şi membrilor PDL, pentru a le prezenta viziunea despre viitorul partidului şi a le răspunde la întrebări. Pe scurt, am dorit o campanie transparentă, delegaţi informaţi care votează în cunoştinţă de cauză şi dialog direct cu membrii partidului”, arată Macovei.

Un alt motiv al acestei cereri a fost dorinţa de a verifica dacă persoanele desemnate ca delegaţi vor fi aceleaşi cu cele care vor participa şi vota la Convenţie.

Monica Macovei a făcut si un apel către cei care îi susţin candidatura, dar şi către membrii de partid care doresc o organizaţie cu reguli clare şi transparente să le ceară liderilor de filiale judeţene “desemnarea democratică, nu discreţionară, a delegaţilor la Convenţie”, precum şi transmiterea către candidaţi a listelor cu delegaţi, funcţiile acestora şi modalităţile de contact.

Sursa: Evenimentul zilei

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22