Monica Macovei: PNL sa isi precizeze public pozitia in raport cu initiativa PSD de modificare a Codului de procedura penala. Ponta si PSD sapa tot mai adanc la temelia justitiei

P.c. | 05.05.2015

Pe aceeași temă

Europarlamentarul Monica Macovei solicita senatorilor de opozitie din Comisia Juridica a Senatului sa-si precizeze public fata de initiativa PSD de modificare a Codului de procedura penala. Macovei precizeaza ca PSD vrea o reducere a termenului de prescriptie pentru unele infractiuni, modificarea conditiilor in care procurorii pot propune arestarea preventiva, stabilirea unui termen redus la 6 luni de la comiterea faptei pentru depunerea denunturilor si sanctiuni cu inchisoarea pentru procurori si judecatori, relateaza Hotnews.


"Solicit reprezentantilor opozitiei din Comisia Juridica din Senat sa-si precizeze public pozitia fata de initiativa PSD de a ingreuna anchetele penale si a-i intimida pe procurori. Cat timp opozitia tace si se bazeaza doar pe vigilenta presei si a societatii civile, Ponta si PSD vor sufoca Parlamentul cu initiative de demolare a institutiilor anticoruptie si a statului de drept. Tacerea opozitiei va spori elanul grupului infractional organizat numit PSD", sustine eurodeputatul independent (PPE).
 

Macovei ii cere presedintelui Comisiei juridice a Senatului, liberalul Catalin Boboc, sa spuna public daca este de acord cu modificarile propuse PSD in privinta Codului de procedura penala. "Ii solicit presedintelui Comisiei Juridice a Senatului, Catalin Boboc, membru PNL, si tuturor politicienilor opozitiei din Comisie sa spuna public, astazi, daca sunt de acord cu initiativa PSD de a ingreuna anchetele penale si de a-i intimida pe procurori", a transmis Macovei.

 

CITITI SI: HotNews: Zece senatori au depus un proiect controversat de modificare a Codului de Procedura Penala. Noua sunt de la PSD, iar patru sunt cercetati penal sau condamnati


Macovei il critica pe premierul Victor Ponta, presedintele PSD, pentru pozitia sa fata de cazul primarului Iasiului, Gheorghe Nichita:  "Demersurile tot mai dese ale PSD de a bloca justitia trebuie sa primeasca un raspuns ferm si prompt, in niciun caz nu trebuie tolerate sau aprobate tacit. Ponta si PSD sapa constant si tot mai adanc la temelia justitiei, singurul lor obiectiv fiind sa poata fura in liniste si sa isi creeze retele paralele de informatii si protectie. Reactia lui Ponta fata de cazul primarului Nichita de la Iasi dovedeste ca politicienii PSD nu sunt doar frati cu coruptia, ci si folosesc institutiile statului in scop personal", se mai arata in comunicatul lui Macovei. 
 

Fostul ministru al Justitiei reclama ca prin noua lor initiativa legislativa "politicienii PSD vor acum reducerea termenului de prescriptie pentru unele infractiuni, ceea ce inseamna mai putin timp pentru anchetarea si judecarea lor, si asta dupa ce au incercat de cateva ori sa adopte o lege a amnistiei si gratierii".


De asemenea, PSD propune modificarea conditiilor in care procurorii pot propune arestarea preventiva, astfel incat sa ajunga tot mai rar in arest, mai acuza Macovei. 
 

Printr-o alta prevedere a initiativei legislative de modificare a Codului de procedura penala "PSD vrea sa fie cat mai putine denunturi, stabilind un termen de 6 luni de la comiterea faptei, in care o persoana poate face un denunt", arata eurodeputatul. 
 

"O atentie deosebita o acorda politicienii PSD intimidarii magistratilor, propunand sanctiuni cu inchisoarea pentru procurori si judecatori. Astfel de prevederi nu exista in niciun stat european", mai reclama Monica Macovei.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22