Monica Macovei: S-a `dat rasol` în 2009 cu Codurile, Ponta mai are o zi să repare situația

Monica Macovei | 31.01.2014

Pe aceeași temă

Ponta trebuie să fie responsabil măcar în ultimul ceas și să accepte observațiile și propunerile magistraților. Judecătorii și procurorii sunt cei care știu cel mai bine care sunt capcanele noilor coduri pentru justiția penală, pentru că ei le vor aplica în fiecare zi.
În 2009, Victor Ponta era șeful Comisiei parlamentare de discutare a Codului penal și a Codului de procedură penală și ministru pentru relația cu Parlamentul, în guvernul PDL-PSD. Victor Ponta declara, pe data de 5 mai 2009, în Biroul permanent, la finalizarea discuțiilor privind Codul penal în comisia pe care o conducea, că „acum o oră, am finalizat textul Codului penal şi vreau să vă asigur că nu am dat rasol, l-am lucrat serios, pe fiecare articol, cu sprijinul membrilor comisiei de la toate partidele” (aici stenograma) .
Nu este nicio rușine, pentru nimeni, să recunoști, reanalizând textele, că ai greșit, că au fost scăpări de moment. Important este ca acestea să fie corectate înainte de intrarea în vigoare a Codului penal și a Codului de procedură penală. Putem discuta după aceea despre momentul în care s-au produs erorile în noile coduri.
Chiar și o zi cu aceste noi coduri în vigoare, haosul în justiția penală va fi greu de controlat. În plus, dacă Ponta nu amână sau nu face modificările necesare, arată că este numai apărătorul corupților și hoților din USL și nu-i pasă de țara asta.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22