Pe aceeași temă
Europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda sustin candidatura Sulfinei Barbu, care va candida din partea PDL pentru Primăria Sectorului 4 la alegerile din 10 iunie.
"Mă bucur mult că Sulfina Barbu este candidatul PDL la Primăria Sectorului 4 pentru că este o persoană onestă, puternică şi tenace, care a dovedit deja calităţi de manager şi administrator", susţine Monica Macovei, într-o declaraţie de presă, citata de Mediafax.
Europarlamentarul PDL arată că Sulfina Barbu şi-a propus de-a lungul timpului obiective realiste, pe care le-a urmărit şi le-a realizat, Macovei amintind că aceasta a eliminat "steguleţele roşii" pe mediu, contribuind astfel la intrarea României în Uniunea Europeană.
Macovei a menţionat, de asemenea, că Sulfina Barbu a susţinut de la început Codul etic în PDL şi chiar l-a impus în Organizaţia de Femei înainte ca acesta să fie adoptat de Biroul Permanent Naţional.
"Sunt convinsă că va aplica principiile de integritate şi competenţă la Primăria Sectorului 4 şi că va avea o agendă construită exclusiv pe baza intereselor locuitorilor din sudul Capitalei", susţine europarlamentarul democrat-liberal.
Preda: Salut cu multa caldura candidatura Sulfinei Barbu
La rândul său, europarlamentarul Cristian Preda salută "cu multă căldură", pe blogul personal, candidatura Sulfinei Barbu la Primăria Sectorului 4 şi anunţă că, în calitate de membru al organizaţiei PDL din acest sector, va sprijini campania colegei sale.
Este prima dată când un fost ministru decide să intre într-o competiţie pentru un sector din Bucureşti, după ce Traian Băsescu a inaugurat seria foştilor miniştri care au concurat pentru Primăria Generală, scrie Cristian Preda.
"Experienţa administrativă a Sulfinei Barbu e cu mult mai semnificativă decât cea a lui C. Popescu Piedone. Pe de altă parte, Sulfina Barbu are un portret politic bine conturat: spre deosebire de primarul în funcţie, care a fost ales cu sprijinul PSD, deşi avea eticheta PUR, pentru ca apoi să cocheteze vreun an cu UNPR, doar pentru a reveni acum două săptămâni în braţele lui Dan Voiculescu", arată europarlamentarul democrat-liberal.
El afirmă că, în schimb, Sulfina Barbu s-a arătat stabilă în opţiunile politice şi previzibilă în acţiune.
În opinia sa, ar fi bine ca măcar un sector din Bucureşti să voteze o femeie, în condiţiile în care nu sunt prea multe candidaturi feminine în politica românească.î
"Sulfina Barbu s-a bătut pentru cauza femeilor în politică în mod decent şi cu eleganţă. E alternativa la un mod strident şi nevolnic de a face politică. (…) Aşa cum Piedone l-a făcut uitat pe Inimăroiu, tot aşa candidata PDL poate să-l facă uitat pe primarul care a inventat şi menţinut PUR/PC în viaţa Capitalei", scrie Cristian Preda.
Candidatii PDL pentru Bucuresti sunt:
- Primaria generala - Silviu Prigoana
- Sector 1 - Teodor Paleologu
- Sector 2 - Lucian Iliescu
- Sector 3 - Liviu Negoita
- Sector 4 - Sulfina Barbu
- Sector 5 - Cristian Atanasoaei
- Sector 6 - Cristian Poteras