Pe aceeași temă
Aproximativ 130.000 de persoane au participat, joi, la un miting de sustinere a premierului rus Vladimir Putin, considerat favorit in alegerile prezidentiale de pe 4 martie, pe stadionul Lujniki din Moscova.
Manifestatia este, practic, o reactie la recentele proteste organizate de opozantii lui Putin, care i-au cerut acestuia sa nu mai candideze pentru un nou mandat de sef al statului, informeaza Hotnews.
La mitingul de sustinere a venit si Vladimir Putin, care a facut afirmatii precum "Batalia pentru Rusia continua". El a precizat ca nu va permite nimanui sa se amestece in treburile Rusiei fiindca "Astazi, noi suntem aparatorii patriei".
Aceasta manifestatie, cu zece zile inainte de prezidentiale, este considerata un raspuns la vastele mitinguri ale opoziţiei care se desfăşoară în mod regulat la Moscova incepând din decembrie, de la alegerile legislative controversate castigate de partidul aflat la putere, Rusia Unita.
Regimul de la Moscova a acuzat, in mai multe randuri, o presupusa implicare a occidentului in organizarea protestelor opozitiei si a sustinut ca realegerea lui Vladimir Putin la scrutinul din 4 martie ar reprezenta singura garantie pentru stabilitatea si dezvoltarea Rusiei.