Pe aceeași temă
Kremlinul a convocat pentru vineri o reuniune a Consiliul de Securitate, pentru a pregăti un răspuns la noua strategie militară a SUA, prezentată miercuri și care califică Federația Rusă drept “stat revizionist”.
Ședința a fost anunțată într-un comunicat al Kremlinului, citat de Agerpres, care precizează că vor fi discutate “măsurile suplimentare necesare contracarării amenințărilor la securitatea națională a țării, în condițiile sancțiunilor occidentale”.
Aceasta înseamnă că vor fi abordate “contramăsurile” la noua strategie militară a SUA prezentată miercuri de Pentagon, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmând deja că formulările din documentul american demonstrează “o atitudine conflictuală, lipsită de orice obiectivitate, și pe termen lung”.
Pentagonul a prezentat miercuri noua strategie militară națională a SUA în care Rusia, alături de China, Iran și Coreea de Nord, este menționată ca “stat revizionist”, deoarece Moscova a demonstrat în mod repetat că nu respectă suveranitatea vecinilor săi și că este dispusă să folosească forța pentru a-și atinge obiectivele.