Pe aceeași temă
Dupa cele mai recente amenintari rusesti la adresa Bucurestiului – purtatorul de cuvant al MAE rus vorbea, miercuri, despre transformarea Romaniei intr-un avanpost al SUA si NATO in proximitatea granitei Federatiei Ruse – Alianta Nord Atlantica a reactionat la ceea ce considera declaratii “provocatoare” si “nefondate”, care nu contribuie la stabilitatea Europei.
Declaratiile lui Alexander Lukasevici sunt “provocatoare”, considera NATO. Potrivit adjunctului purtatorului de cuvant al Aliantei Nord-Atlantice, declaratiile “sunt nefondate si inadecvate”, acest gen de atitudine neavand nicio contributie la stabilitatea Europei.
“Prin actele sale de agresiune din Ucraina, Rusia a incalcat legislatia internationala si angajamentele asumate sub actul fondator NATO-Rusia. NATO este o alianta defensiva si va continua sa actioneze in conformitate cu angajamentele sale din actul fondator”, transmite Alianta.
“Ca raspuns la actiunile agresive ale Rusiei din Ucraina, ne-am consolidat prezenta militara pe flancul estic al aliantei noastre. Aceasta prezenta este una rotationala si mult sub orice ar putea trece drept forte combatante consistente. Toate masurile noastre sunt defensive, proportionale si in conformitate cu angajamentele noastre internationale”, a punctat Romero, subliniind ca “Romania este un aliat ferm al NATO, iar NATO isi apara toti aliatii, in fata oricarui fel de amenintare”.
Presiuni moscovite asupra Bucurestiului
Rusia isi mentine retorica agresiva, confirmata in declaratiile facute in ultimele saptamani.
Mai nou, potrivit purtatorului de cuvant al ministerului rus de Externe, Alexander Lukasevici, planurile NATO privind desfasurarea de trupe pe teritoriul romanesc, aproape de granita rusa, sunt conflictuale. Oficialul rus a vorbit despre Romania ca fiind un avanpost de sustinere pentru SUA si NATO in apropierea granitei Federatiei Ruse.
MAE rus vede planurile prin care NATO urmareste sa desfasoare forte militare in Romania ca fiind inadecvate si conflictuale, potrivit purtatorului de cuvant Alexander Lukasevici.
Astfel, potrivit oficialului rus, e vorba despre “o transformare secventiala a tarii (Romania – n.r.) intr-un avanpost al SUA si NATO in proximitatea granitei rusesti”.
Moscova adopta din nou un ton agresiv, MAE rus folosind in acest context cuvinte precum “confruntare” si “inadecvare”. De altfel, arata Lukasevici, guvernul de la Bucuresti sacrifica securitatea regionala prin acordul dat pentru desfasurarea fortelor armate ale Aliantei.
“Se poate trage concluzia ca autoritatile romane, din dorinta de a creste in ochii strategilor de peste ocean, sunt dispuse sa sacrifice stabilitatea in zona Marii Negre din motive tactice”, a spus Lukasevici.
CITESTE SI: