Pe aceeași temă
Restricțiile privind intrarea în Rusia pentru 89 de cetățeni europeni, majoritatea oficiali ai Uniunii, este răspunsul Moscovei la sancțiunile introduse de UE, a declarat sâmbătă o sursă din conducerea Ministerului rus al Afacerilor Externe, citată de agenția RIA Novosti și preluată de Agerpres.
"Răspunsul la cererile unor țări europene de a explica de ce tocmai aceste persoane au fost înscrise pe lista celor cărora li s-a refuzat intrarea în Rusia este simplu — acest lucru s-a făcut ca răspuns la o campanie de sancțiuni dezlănțuită împotriva Rusiei de unele state membre ale UE, în frunte cu Germania", a declarat sursa RIA Novosti.
Documentul transmis anterior de Ministerul rus de Externe reprezentanței Uniunii Europene la Moscova conține 89 de nume, inclusiv 20 de actuali și 10 foști membri ai Parlamentului European, șefi actuali și foști ai serviciilor de informații din Marea Britanie și statele baltice, un număr de comandanți militari britanici, germani, polonezi și estoni, precum și șeful adjunct al companiei de stat din România "Transgaz", amintește RIA Novosti.
Printre numele sonore ale politicii europene care se regăsesc pe listă se află fostul vice-premier britanic, Nick Clegg, fostul premier belgian Guy Verhofstadt, în prezent liderul grupului liberal din Parlamentul European, fostul comisar european pentru extindere, Stefan Fule, sau fostul ministru britanic al apărării, Malcolm Rifkind.
Lista include 17 reprezentanți din 27 de țări ale Uniunii Europene. A cincea parte din listă este ocupată de reprezentanți ai Poloniei (18 nume), urmați de Marea Britanie (9), Suedia, Estonia (8), Germania, Lituania (7), Letonia și România (5). Lista nu include reprezentanți ai Austriei, Ungariei, Irlandei, Ciprului, Portugaliei, Slovaciei, Sloveniei, Croației, Luxemburgului și Maltei, adaugă RIA Novosti.
Pe listă se află și cinci români:
Iulian Chifu - fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu
Tiberiu-Liviu Chondon - actualul şef al Statului Major al Forţelor Navale
Eugen Tomac - președinte PMP
Gheorghe Hațegan - director general Transgaz
Adrian Cioroianu - fost ministru de Externe, desemnat ambasador la UNESCO.
CITIȚI ȘI: Moscova a declarat indezirabili 80 de oficiali europeni
UPDATE. Cinci romani, pe lista europenilor declarati INDEZIRABILI de catre Moscova