Moscova emite un avertisment de calatorie: SUA s-au angajat intr-o vanatoare de rusi

M. B. | 23.05.2015

Pe aceeași temă

Ministerul rus al Afacerilor Externe a emis vineri un avertisment prin care le atrage atenția cetățenilor care călătoresc în străinătate că Statele Unite s-au angajat într-o "vânătoare" de ruși în întreaga lume, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

 

"Amenințarea cu detenția sau arestul pe baza mandatului organelor de drept și serviciilor speciale ale SUA în terțe țări încă persistă. Este destul de reală", se spune în comunicat.

 

"Autoritățile americane continuă practica inacceptabilă a vânătorii de ruși peste tot în lume, ignorând legislația internațională și obligând alte state să facă ceea ce nu doresc", notează comunicatul.

 

Moscova acuză Washingtonul de răpirea unor ruși, citând cazul lui Vladimir Drinkman, extrădat în Statele Unite din Olanda.

"Crezând că-i este permis să facă tot ce vrea, Washingtonul a ajuns până acolo încât să ne răpească cetățenii", afirmă MAE de la Moscova. Citat de Agerpres.

Vladimir Drinkman, acuzat de SUA că a conspirat cu alte persoane pentru a instala programe de tip "sniffer" vizând monitorizarea traficului rețelelor de calculatoare ale unor companii din întreaga lume, a fost reținut în Olanda și extrădat în SUA, la începutul acestui an.

 

Relațiile dintre Rusia și Occident sunt cele mai proaste de la sfârșitul Războiului Rece în urmă cu aproape un sfert de secol, în mare parte din cauza rolului Moscovei în conflictul din Ucraina, amintește Reuters.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22