Pe aceeași temă
Tipul de majoritate necesar pentru adoptarea unui act sau a unei decizii a fost stabilit în Legea fundamentală atunci când acest lucru a fost apreciat ca necesar, arată Curtea Constituțională a României (CCR) în motivarea deciziei referitoare la modificarea Legii referendumului prin care pragul de participare a fost redus la 30% din alegătorii înscriși în liste, informeaza Agerpres.
CITITI SI: CCR respinge sesizarea preşedintelui Băsescu: Cvorumul la referendum va fi de 30%
CCR a publicat joi pe site-ul instituției motivarea deciziei din 14 noiembrie prin care a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele României și prin care a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.
Curtea arată că actul normativ, în aceeași redactare de principiu, a mai fost supus controlului și că prin decizia din 26 iunie a fost respinsă ca neîntemeiată obiecția deputaților PDL, UDMR, PP-DD, constatând că dispozițiile sunt constituționale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.
CITITI SI: Traian Basescu anunta ca sa gandeste sa ATACE a DOUA oara la CCR pragul de 30% la referendum
"Din analiza textelor constituționale în vigoare și a actelor internaționale în materie, Curtea a constatat că prevederile din Constituție nu dispun expres cu privire la un anumit prag de participare la vot. Curtea nu a identificat vreun text care să impună ori să recomande un cvorum de participare la referendum, toate dispozițiile constituționale făcând referire la stabilitatea legislației electorale, inclusiv cea cu privire la referendum. Prin urmare, a conchis Curtea, 'reglementarea sau modificarea condițiilor privind validarea referendumului este de competența exclusivă a legiuitorului, numai acesta fiind cel îndreptățit să reglementeze organizarea și desfășurarea prin lege organică a referendumului'", susțin judecătorii.
Curtea precizează că nu poate fi reținută referirea la reglementările constituționale care prevăd un anumit cvorum legal, respectiv majoritate de voturi pentru adoptarea legilor, hotărârilor și moțiunilor, ca temei pentru acreditarea unei interpretări prin analogie.
"Reglementările invocate sunt de natură să evidențieze tocmai faptul că acolo unde legiuitorul constituant a apreciat că se impune reglementarea unor astfel de cvorumuri/majorități a realizat-o, în celelalte cazuri lăsându-le la latitudinea legiuitorului ordinar. Se constată astfel că modul de exercitare a suveranității prin organele reprezentative ale poporului, în concret procedura de legiferare, cunoaște o strictă și amănunțită reglementare la nivel constituțional. (...) Tipul de majoritate necesar pentru adoptarea unui act/unei decizii a fost stabilit în Legea fundamentală atunci când acest lucru a fost apreciat ca necesar, iar legiuitorul constituant a prevăzut majoritatea respectivă în raport cu regimul juridic al instituției la care se referă.
Desigur că aceasta nu echivalează cu un drept discreționar al legiuitorului, în sensul că un asemenea cvorum, respectiv majoritate pentru luarea unei decizii de importanță majoră ar putea fi stabilite arbitrar", se arată în motivare.
Curtea Constituțională subliniază că a reținut, prin decizia nr. 334/2013, că legea reglementează, sub aspectul condițiilor de validitate a referendumului, pe lângă micșorarea cvorumului de participare la 30%, și condiția potrivit căreia rezultatul este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorate permanente.
"Prin urmare, pentru validarea referendumului este necesară întrunirea acestor două condiții minimale, 'ceea ce reprezintă un mod de securizare a reprezentativității votului la referendum de natură să satisfacă și condițiile impuse prin jurisprudența anterioară a Curții', se mai spune în document.
CCR mai menționează că, de aceea, prin decizia nr. 334/2013, a constatat că 'Parlamentul poate (și, astfel cum rezultă din deciziile Curții, chiar trebuie) să intervină în această materie a legislației referendare, cu condiția de a nu o supune unor modificări strict conjuncturale, pe baza unor susțineri de oportunitate ori a înțelegerii politice, care avantajează una sau alta dintre forțele politice reprezentate în Parlament și care formează la un moment dat o majoritate parlamentară'.
Curtea subliniază importanța introducerii în legea supusă controlului de constituționalitate a pragului de 25% pentru validarea rezultatului referendumului, reprezentând opțiunile valabil exprimate, raportat la numărul cetățenilor înscriși pe listele electorale permanente.
"Această condiție suplimentară a validării rezultatului referendumului reflectă intenția legiuitorului de a îndepărta riscul validării unui referendum la care a fost atins cvorumul de participare legal, însă opțiunile exprimate ar fi cuprins multe voturi nule", au mai reținut judecătorii CCR.
Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.