Pe aceeași temă
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, în 28 ianuarie, de ICCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă. In motivarea deciziei de condamnare a acesteia, instanţa supremă arata ca faptele fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi sunt de o "gravitate extremă", după ce aceasta a angrenat persoane în tentativa sa de a şterge urmele informatice ale infracţiunilor de corupţie pe care le-a comis, relateaza Mediafax.
Instanţa supremă a redactat motivarea deciziei prin care Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, în dosarul manifestărilor organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.
În documentul de peste 870 de pagini, cei trei judecători - Iulian Dragomir, Rodica Cosma şi Francesca Vasile - arată că faptele fostului demnitar şi ale tuturor complicilor sunt dovedite de probele adunate de procurorii anticorupţie, dar şi de cele rezultate pe parcursul cercetării judecătoreşti.
De asemenea, cei trei magistraţi explică în detaliu de ce fostul ministru şi ceilalţi inculpaţi din dosar au fost condamnaţi la pedepse cu executare sau cu suspendare.
"Înalta Curte mai are în vedere că exercitarea abuzivă de către inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria a atribuţiilor de serviciu s-a materializat şi în aceea că a folosit resursele financiare ale MTS alocate Zilei Naţionale a Tineretului pentru realizarea şi difuzarea unor produse publicitare prin care şi-a promovat imaginea de om politic fapt ce contravine prevederilor art. 22 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, care instituie în sarcina ordonatorilor de credite obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice şi cu respectarea dispoziţiilor legale", se arată în documentul instanţei.
Judecătorii arată că faptele Monicăi Iacob Ridzi sunt de o "gravitate extremă" şi descriu tabloul infracţional conturat la nivelul ministerului drept unul "dezolant".
"Înalta Curte mai are în vedere că în arhitectura traseului infracţional din speţă se înscriu cu o egală gravitate extremă infracţiunile informatice săvârşite de inculpaţii Iacob-Ridzi Monica-Maria şi Mărcuţă Marius-Mihail pentru zădărnicirea aflării adevărului în cauză şi care evidenţiază de altfel persistenţa fostului ministru, inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria în ascunderea urmelor de tip informatic ale infracţiunilor deja comise, sens în care din dispoziţia acesteia, coinculpatul Mărcuţă Marius-Mihail, temându-se ca acele probe datorită conţinutului lor, îi pot incrimina a hotărât să cheme la sediul MTS pe martorul Meşină Dan Paul - specialist IT, pentru a şterge definitiv din calculatoarele de serviciu e-mail-urile în scopul de a nu mai putea fi recuperate şi folosite ca probe de organele de urmărire penală (a se vedea în acest sens declaraţia martorului susmenţionat dată sub prestare de jurământ în faţa instanţei de judecată, care configurează cu exactitate un tablou infracţional dezolant al activităţilor infracţionale ce se comiteau în Ministerul Tineretului şi Sportului chiar şi după declanşarea scandalului public naţional cu referire la aceleaşi fapte)", notează cei trei judecători.
CITITI SI: Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare CU EXECUTARE
ICCJ mai arată în motivare că gravitatea faptelor este dată de pluralitatea actelor de executare care dovedesc perseverenţa infracţională a inculpaţilor nominalizaţi, cât şi de pluralitatea de infractori din dosar.
Judecătorii mai spun că au avut în vedere fiecare aspect circumstanţial ce ţine de persoana celor inculpaţi în acest caz, precum informaţii apte să circumstanţieze persoana inculpaţilor, ca şi nevoia de reeducare şi posibilitatea lor de reinserţie socială după executarea unei sancţiuni de drept penal, starea psiho-fizică a fiecăruia, particularităţile psihice ale acestora, mediul social, comportamentul inculpaţilor înainte şi după săvârşirea infracţiunii, faptul că nu au antecedente penale, sunt căsătoriţi, unii au copii, au studii universitare în diferite specialităţi, cu menţiunea că "evaluarea gravităţii faptelor infracţionale trebuie analizată în legătură necesară cu vinovăţia şi atitudinea psihică faţă de faptele comise şi urmările acestora".
"Or, din acest ultim punct de vedere, se reţine că toţi inculpaţii din prezenta cauză au avut o atitudine constantă de negare a infracţiunilor imputate, ceea ce însă nu reflectă decât poziţia lor procesuală subiectivă pentru a nu fi atrasă răspunderea penală pentru săvârşirea aceloraşi fapte şi care însă este infirmată de amplul material probator administrat în cauză (...) Din examinarea coroborată a probelor administrate în cursul procesului penal pornit împotriva lor rezultă fără echivoc existenţa faptelor infracţionale şi săvârşirea cu vinovăţie în forma intenţiei a acestora", se arată în motivare.
Completul de judecată, format din preşedintele Iulian Dragomir şi judecătorii Rodica Cosma şi Francisca Vasile, a mai dispus, în cazul Monicăi Iacob Ridzi, şi interzicerea unor drepturi timp de trei ani.
ISTORIA CAZULUI
Aceeaşi pedeapsă - respectiv cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani de interzicere a unor drepturi - a fost dispusă, tot pentru abuz în serviciu, pentru Ioana Vârsta, fostul consilier al Monicăi Ridzi. Paul Diaconu, director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane a MTS în perioada martie - septembrie 2009, a primit doi ani şi jumătate de închisoare cu executare, plus doi ani de interzicere a unor drepturi.
Alături de aceştia au fost condamnaţi şi ceilalţi inculpaţi din dosar la pedepse cu suspendare iar decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi şi alte 11 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar în 3 mai 2011
Monica Maria Iacob Ridzi, deputat şi fost ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008 - iulie 2009, este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, participaţie improprie la infracţiunea de a modifica, şterge sau deteriora date informatice, fără drept.
Alături de Ridzi este judecată şi Ioana Elena Vârsta, fostul său consilier personal din perioada aprilie - mai 2009, administrator al SC Red Apple Communication SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, complicitate la fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Paul Diaconu, director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane a MTS (martie - septembrie 2009), Marius Mihail Mărcuţă, consilier în cadrul Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 - mai 2009), Florin Cătălin Mircea, consilier I A în cadrul Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 - ianuarie 2010), Octavian Petru Dragomir, director al Direcţiei Buget Contabilitate (decembrie 2008 - ianuarie 2010), Claudia Radu, director general al Direcţiei Generale Programe, Proiecte şi Centre pentru Tineret (21 aprilie 2009 - ianuarie 2010), Dan Petre Toia, director al Direcţiei Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (16 martie 2009- 5 mai 2009), Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne (decembrie 2008 - ianuarie 2010), Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, şi Cristian Marius Negrea, asociat şi administrator la SC Compania de Publicitate Mark SRL.
Potrivit DNA, în perioada 17 martie - 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.
În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL şi Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locaţii din Bucureşti, Costineşti şi 39 reşedinţe de judeţ, în care cunoştea că structurile proprii ale ministerului ori alte entităţi publice sau private vor desfăşura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor.
De asemenea, procurorii o acuză pe Ridzi că, ulterior declanşării cercetărilor, în 13 iulie 2009, fostul ministru, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuţă, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS aparţinând unora dintre coinculpaţi date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poştă electronică, cât şi din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro), precizând că îşi rezervă dreptul de a o modifica în funcţie de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator din dosar.