Mărturie: Inculpata Alesu i-a cerut lui Dragnea să rezolve cu cele două angajate fictiv

E.b. | 24.05.2017

Floarea Alesu, fosta şefă a DGASPC Teleorman, în fața judecătorilor instanței supreme: "Când i-am cerut lui Dragnea să rezolve problema celor două angajate fictiv mi-a spus să-i pun la muncă pe cei care stau".

Pe aceeași temă

 
 

Floarea Alesu, fostul director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, a declarat, marţi, în faţa judecătorilor instanţei supreme, în procesul în care este acuzată de abuz în serviciu după ce ar fi permis ani de zile angajarea fictivă a două persoane care lucrau pentru PSD Teleorman, că a vorbit de mai multe ori cu Liviu Dragnea despre situaţia celor două, iar acesta i-ar fi răspuns că va rezolva situaţia şi le va angaja la PSD.

 

Ea a mai afirmat că, la ultima discuţie, liderul PSD i-a spus să îi pună la treabă pe angajaţii direcţiei care nu muncesc şi să nu îi reducă salariul Bombonicăi Dragnea, în urma reorganizării funcţiilor, conform News.ro.

 

Marţi, la instanţa supremă a avut loc un nou termen în dosarul în care Liviu Dragnea, liderul PSD, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie Bombonica Prodana şi de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, iar magistraţii le-au audiat pe Floarea Alesu, fosta şefă a DGASPC Teleorman şi pe Olguţa Şefu, director adjunct al Direcţiei.

 

Floarea Alesu a precizat încă de la începutul audierii sale ca inculpat că îl ştie pe Liviu Dragnea de când era prefect de Teleorman, ea fiind consilier judeţean din partea PSD.

 

 

"Îl ştiu de când era prefect"​

 

 

"Eram membru de partid înainte de a fi trimisă în judecată, fiind consilier judeţean PSD. Îl ştiu de când era prefect, dar nu pot spune că aveam o relaţie apropiată. Propunerea de ocupare a funcţiei de director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) a fost cu acordul lui, am participat la concurs şi a trebuit să-mi dau demisia din funcţia de consilier judeţean”, a arătat Alesu în faţa magistraţilor.

 

Floarea Alesu a mai spus că o serie de acte nu au mai fost semnate de ea după ce şi-a confecţionat o ştampilă cu semnătura sa, ştampilă pe care a dat-o celor de la Resurse Umane.

 

"Am verificat toate documentele semnate de mine, dar semnătura îmi aparţine numai pe unele acte. Am realizat o ştampilă pe care era imprimată semnătură mea şi pe care am dat o la Resurse Umane, astfel încât să nu semnez olograf sute de documente. M-am înţeles cu cei de la personal pe ce documente să se aplice ştampila şi pe care să le semnez olograf, dar nu am precizat în scris ce documente puteau fi semnate cu ştampila. Era o cutumă când m-am angajat. Asta explică de ce pe opt documente este semnătură olografă, iar pe altele este aplicată semnătura de pe ştampila”, a precizat inculpata în procesul de la instanţa supremă.

 

Alesu a mai arătat că Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica erau angajatele DGASPC Teleorman încă dinainte să ajungă ea director general

 

"Anisa Stoica şi Adriana Botorogeanu erau deja angajate când am preluat funcţia de director. Nu am ştiut că erau angajate ale Direcţiei, în subordinea mea. Jenica Dumitru (alt funcţionar al Direcţiei) mi-a zis că avem două persoane angajate care nu vin la muncă şi că ele lucrează la sediul PSD. Am rugat-o să-mi aducă dosarele de personal ale celor două angajate şi am chemat-o pe Rodica Milos deoarece ea era mai veche în instituţie. Milos mi-a zis că cele două vor fi angajate la Direcţie, dar deocamdată îşi vor desfăşura activitatea la partid. Milos mi-a zis că a auzit că Liviu Dragnea a cerut să fie angajate la noi, dar să lucreze la PSD Teleorman. Le-am chemat pe cele două şi a doua zi mi-au comunicat că ele sunt angajatele Direcţiei, dar că lucrează la partid deoarece este foarte multă muncă la PSD Teleorman şi că de acest lucru are cunoştinţă şi domnul Dragnea”, a mai arătat fostul director al DGASPC Teleorman.

 

Ea a mai precizat că a discutat a doua zi cu Dragnea despre această problema, că preşedintele CJ Teleorman ştia despre situaţia celor două angajate şi că i-a promis că o să se rezolve. "A doua zi am mers la Liviu Dragnea şi l-am întrebat dacă-i adevărat ce mi-au zis cele două. Mi-a zis că ştie de situaţia celor două şi că va rezolva problema, în sensul că în scurt timp le va angaja la PSD Teleorman. I-am comunicat lui Jenica Dumitru ce am discutat cu Dragnea şi i-am cerut să mă informeze ce urmează. Această situaţie a celor două angajate la partid a durat până în 2014”, a mai arătat fosta directoare.

 

 

Aștepta ca Dragnea să le angajeze la partid

 

 

Întrebată de judecător cum este posibil ca ani de zile să nu le sancţioneze pe cele două femei care nu au venit la muncă, Alesu a motivat că nu le putea sancţiona dacă nu avea o înştiinţare scrisă din partea subordonaţilor şi că a aşteptat că Liviu Dragnea să le angajeze la partid.

 

"Nu puteam să dau o sancţiune fără o sesizare scrisă. Nu am luat o măsură împotriva celor două pentru că aşteptam la Dragnea să ia el o măsură, să le angajeze la PSD. Dragnea nu mi-a impus să le ţin angajate pe cele două, puteam să le sancţionez, dar nu am făcut-o. Abia acum îmi dau seama că am greşit în legătură cu cele două. Acesta perpetuare a situaţiei am acceptat-o deoarece mă aflam în subordinea CJ Teleorman şi am considerat-o ca pe o sarcină de serviciu”, a mai arătat inculpata. 

 

Alesu a mai precizat că în decursul anilor i-a mai adus aminte lui Liviu Dragnea de situaţia celor două angajate plătite de Direcţie, dar care munceau la PSD Teleorman, însă acesta îi spunea de fiecare dată să aibă răbdare. "I-am mai reamintit lui Dragnea de situaţia celor două, cu ocazia aprobării organigramelor. El îmi spunea să am răbdare că se rezolvă. La ultima discuţie mi-a spus să-i pun la muncă pe cei care stau, că am destui în instituţie. N-am mai îndrăznit să-i spun”, a continuat inculpata.

 

Ea a mai relatat un episod în care, pe fondul transformării personalului contractual în funcţionari publici, Dragnea i-ar fi cerut că soţia sa să nu devină funcţionar public deoarece i-ar fi scăzut salariul. "Când am discutat cu Dragnea de transformarea funcţiilor din personal contractual în funcţionari publici şi i-am spus că s-ar putea să existe nemulţumiri în rândul angajaţilor deoarece salariile s-ar putea micşora, Dragnea mi-a zis să urmăresc ca funcţia Bombonicăi Dragnea să nu fie transformată în funcţionar public din personal contractual”, a mai arătat Alesu. 

 

O altă inculpată, Olguţa Şefu, director adjunct al DGASPC Teleorman, a arătat că şi-a recunoscut semnătura pe o serie de documente, dar nu îşi mai aduce aminte cum i-au fost transmise spre avizare. 

 

"Fişa de post este obligatorie pentru toţi angajaţii şi ea nu spune că are legătură cu prezenţa la serviciu a persoanei. Raportul de evaluare pentru doamna Botorogeanu era obligatoriu prin lege. Nu am ştiut că Botorogeanu nu s-a prezentat ani de zile la serviciu. Deşi eram director adjunct, nu aveam competenţe cu privire la personal. Aveam 400 de salariaţi în subordine. Pontajele lunare nu au fost atributul meu niciodată. Ele nu se ataşau la raportul de evaluare a activităţii. Aceste referate nu au legătură cu prezenţa sau activitatea că salariat a lui Botorogeanu Adriana. Nu aveam de unde să ştiu dacă Botorogeanu s a prezentat la serviciu”, a arătat fostul director adjunct al DGASPC Teleorman.

 

Următorul termen de judecată în proces a fost stabilit pentru 20 iunie.  

 

 

Instigare la abuz în serviciu

 

 

În acest dosar, Liviu Dragnea, președintele PSD, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

 

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

 

"În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă", susţine DNA.

 

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

 

 

Curtea Constituţională/Bombonica Prodana

 

 

Instanţa supremă a decis, pe 28 martie, să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu, la cererea fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana. Avocaţii Bombonicăi Prodana au arătat, în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, că pentru a pune sub acuzare o persoană pentru abuz în serviciu trebuie să existe un prag minim al pagubei, apreciind că incriminarea faptei fără raportare la un prejudiciu, cum este este prevăzut în prezent în lege, ar fi neconstituţională. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat de procurori la 108.000 de lei.

 

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a declarat, vineri, la Constanţa, că probabil pe data de 6 iunie judecătorii CCR vor judeca sesizarea Bombonicăi Prodana privind definiţia abuzului în serviciu, precizând că şi această cerere va urma calea obişnuită a excepţiilor de neconstituţionalitate, primind un termen mediu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22