MRU: Dacă Ponta ar fi dat examen la SIE acum nu l-ar fi putut lua, pentru că a plagiat

Fara Autor | 03.12.2012

Pe aceeași temă

Liderul ARD Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, că dacă Victor Ponta ar fi dat acum examen la SIE "nu l-ar fi putut lua, pentru simplul fapt că a plagiat", conform Mediafax.

"Domnul Ponta, dacă ar fi dat examen acum la Serviciul de Informaţii Externe, nu l-ar fi putut lua, pentru simplul fapt că a plagiat. Poate că l-ar fi luat mai devreme", a spus Ungureanu într-o conferinţă.

El a făcut această precizare după ce s-a arătat nemulţumit de faptul că Victor Ponta a declarat pe 30 noiembrie la Arad că "Ungureanu este candidatul securităţii şi a sistemului ticăloşit".

"Aştept să-mi dau seama cine este de fapt adevăratul securist, cel care, pe seama unui mandat parlamentar, ca director civil a condus, cred, fără absolut nicio problemă, un serviciu de informaţii al României sau domnii care, din motive politice şi de altă natură, se înconjoară cu o curte compusă din oameni care au lucrat cu regimul represiv comunist înainte de 1989", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus despre reprezentanţii USL că "îi bântuie fantoma Securităţii".

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22