MRU: Dreapta românească va avea grijă să nu intre Antonescu în turul 2 la PREZIDENTIALE

D.g. | 12.11.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Forta Civica, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat marţi pentru Mediafax că dreapta românească o să aibă grijă să nu intre Crin Antonescu în turul doi al prezidenţialelor şi a arătat că. "şi dacă se rupe şi dacă nu se rupe USL, dreapta trebuie să dea un preşedinte României, altul decât Antonescu".

"Noi, dreapta, o să avem grijă să nu intre domnul Antonescu în turul doi. Este responsabilitatea noastră ca un astfel de personaj politic să nu-şi facă loc spre Preşedinţia ţării", a precizat Mihai Razvan Ungureanu, comentând declaraţia preşedintelui Traian Basescu, potrivit căreia dacă s-ar rupe USL, dreapta îl va susţine pe Antonescu în turul doi al prezidenţialelor.

Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că în momentul de faţă "PNL nu este un partid de dreapta".

"Şi dacă se rupe şi dacă nu se rupe USL, dreapta trebuie să dea un preşedinte României, altul decât Crin Antonescu. În momentul de faţă, PNL nu este un partid de dreapta", a adăugat Ungureanu, citat de Mediafax..

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1 TV, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul al doilea de toată dreapta şi este de preferat "unui plagiator", precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.

"PSD nu poate da României preşedintele, mai ales când personajuleste Victor Ponta. După mine, PSD singur nu poate da preşedinte iar dacă se rup (partidele din USL, n.r.), PNL are o şansă în plus ca să dea preşedinte, pentru că, cu Crin Antonescu în turul doi, şi celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui", a spus Băsescu.

El a afirmat că, în opinia sa, USL nu se va rupe. "Dacă nu sunt inteligenţi, rup alianţa", a spus Băsescu.

Legat de varianta în care PSD candidează la prezidenţiale separat de PNL, Băsescu a spus că în spatele candidatului dreptei care intră în turul doi, inclusiv Antonescu, se vor uni toate partidele şi partiduleţele care sunt de dreapta.

"Sunt dispus să-l învăţ ce să facă", a spus Băsescu, râzând, despre candidatul Crin Antonescu ajuns în turul doi.

Răspunzând unei întrebări, el a precizat totuşi că este o glumă, pentru că nu crede că liberalul ar fi dispus să îi asculte sfaturile.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22