Muntenegrenii îşi aleg duminică preşedintele pe fondul unei grave crize economice

Fara Autor | 07.04.2013

Pe aceeași temă

Muntenegrenii îşi aleg duminică un nou preşedinte, iar actualul şef de stat Filip Vujanovic este favorit la propria succesiune, o victorie ce ar confirma controlarea puterii de către partidul său de peste 20 de ani, care promite să redreseze grava situaţie economică printr-o aderare rapidă a acestei foste republici iugoslave la Uniunea Europeană, scrie AFP.

Pentru prima dată, animată de un neobişnuit pragmatism şi în speranţa ruperii acestei continuităţi de putere, opoziţia formată din mai multe grupări de stânga, dar şi de dreapta, s-a raliat în jurul unui singur candidat, liderul Forumului Democratic Miodrag Lekic, un fost diplomat de carieră.

Potrivit analistului politic Dubravka Uljarevic, longevitatea puterii Partidului Democratic al Socialiştilor /DPS, stânga/ al omului forte din Muntenegru, premierul Milo Djukanovic, se explică printr-un control 'absolut al instituţiilor administrative şi financiare'. 'Aceasta le dă o forţă în faţa căreia opoziţia /.../ nu poate răspunde', a explicat ea.

În tabăra DPS, miza scrutinului va fi confirmarea victoriei înregistrate la legislativele din octombrie 2012 prin care guvernul a fost însărcinat să definitiveze negocierile de aderare la UE, începute în luna iunie a aceluiaşi an. Dacă va fi reales, Vujanovic promite un Muntenegru 'democratic şi dezvoltat, unde cetăţenii vor trăi mai bine, un stat bun vecin şi partener fiabil în regiune şi, mai presus de orice, o ţară integrată în curând în UE şi NATO'. În ceea ce-l priveşte, Lekic promite o luptă fără milă împotriva crimei organizate şi corupţiei.

Pe de altă parte, în 2012, Comisia Europeană a apreciat că Muntenegrul trebuie să facă progrese în domeniile statului de drept şi luptei împotriva crimei organizate şi corupţiei. Vujanovic şi Lekic, singurii candidaţi înscrişi în cursă, luptă pentru obţinerea unui mandat de cinci ani la preşedinţie, ale cărui prerogative sunt în esenţă protocolare.

Va fi vorba despre cel de-al doilea scrutin prezidenţial din Muntenegru, ţară adriatică cu 680.000 de locuitori, care şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în 2006. Vujanovic, al cărui mandat expiră în mai, urmăreşte să obţină un al treilea mandat, după ce a fost ales prima oară în 2003 - înainte de independenţă, pe vremea când Muntenegru făcea parte din statul Serbia-Muntenegru - şi o a doua oară în 2008.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22