Pe aceeași temă
"Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, este trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu, iar acum tocmai este urmărit penal, fiind acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu pentru a frauda fonduri europene, dosar deschis pe baza unei sesizări a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), organismul Comisiei Europene care investighează frauda cu fonduri ale Uniunii Europene (UE). Asta este imaginea pe care o văd toate cancelariile europene și internaționale despre persoana care deține a treia demnitate în stat și funcția de președinte al partidului de guvernământ - PSD", a declarat luni Siegfried Mureşan, conform EurActiv.
Purtătorul de cuvânt al PPE acuză faptul că Liviu Dragnea dovedește "dispreț" față de banii pe care românii și ceilalți cetățeni europeni îi plătesc la buget.
"Odată cu ancheta OLAF, Liviu Dragnea intră în istoria rușinii în Europa. El nu mai trebuie lăsat să ia decizii în privința guvernării și a vieții românilor. Liviu Dragnea nu poate conduce un partid aflat la guvernare într-un stat UE, el trebuie să se retragă astăzi din fruntea PSD și să-și dea demisia de la conducerea Camerei Deputaților. Parlamentul și un partid aflat la guvernare într-o țară UE nu pot fi conduse de o persoană cu un asemenea profil infracțional", a mai declarat Mureşan.
Liviu Dragnea a spus însă, răspunzând unei întrebări, că nu s-a gândit să-şi dea demisia.