Pe aceeași temă
Suntem țara cu cea mai mare inflație în luna aprilie din Uniunea Europeană, informează Eurostat, cu 4,3%. Următoarele sunt Slovacia (3%) și Estonia (2,9%). La polul opus, cele mai mici creșteri de prețuri s-au consemnat în Irlanda (-0,1%), Cipru (0,3%) și Portugalia (0,3%).
Pentru cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, media a fost 1,4%, puțin mai mică de cât a fost în martie, iar pentru zona euro inflația a fost de 1,2%. Pentru aceeaşi perioadă din anul precedent, rata inflației a fost de 2,0%.
Comparativ cu luna martie, inflaţia anuală a scăzut în 12 state membre, a rămas stabilă într-un stat şi a crescut în 14 ţări membre UE.
În aprilie, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a provenit din alimente, alcool şi tutun (plus 0,47 puncte procentuale), urmată de servicii (plus 0,45 pp), energie (plus 0,25 pp) şi bunuri industriale neenergetice ( plus 0,07 pp).
Diferența față de cifra comunicată de Institutul național de Statistică pentru rata inflației în aprilie, indicele prețurilor de consum (IPC) de 5,2%, constă în faptul că Eurostat calculează indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), care pentru România corespunde valorii 4,3%
Cea mai recentă prognoză a BNR, indică rata anuală a inflației (IPC) să urce la 3,6% 3,6% la sfârșitul anului 2018 și 3,0% atât la finele anului 2019, cât și la orizontul prognozei, trimestrul I 2020.
După saltul semnificativ din primul trimestru al acestui an, inflația va oscila în jurul valorii de 5% până la finele trimestrului III al acestui an. Creșterea inflației a fost determinată de scumpirea fructelor proaspete, a citricelor și fructelor meridionale, a prețului gazelor, cartofilor, a biletelor de avion și a combustibililor. Consumul în creștere are la bază creșterile salariale ”inevitabile”, după cum spunea recent și Guvernatorul BNR, dar care se vor reflecta în preţuri.
„Nu cred că cineva mai poate opri creşterile de salarii în România, putem doar să le temperăm. Banca Naţională nu se împotriveşte creşterilor de salarii, dar cerem de fiecare dată atenţie şi iar atenţie. Cum vreţi să-i oprim pe medici să plece, dacă nu le mărim salariile? Cum să oprim corupţia în spitale, dacă nu prin creşteri de salarii? Dar trebuie să fim atenţi, că majorările de salarii, create de tensiunile de pe piaţa muncii, se vor reflecta mai devreme sau mai târziu în preţuri”, a spus marţi, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.