Pe aceeași temă
"Este prematur să exprim un punct de vedere, pentru că am luat și eu cunoștință de dispozitiv, dar cred că trebuie să vedem și considerentele. Va aduc doar un argument — nu uitați că a fost decizia cu privire la abuzul în serviciu, când dispozitivul a fost 'se respinge', iar considerentele erau de instituire a unui prag. Cred că este prudent și corect să așteptăm considerentele, să vedem ce au considerat judecătorii când au dat decizia", a spus Toader, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
Curtea Constituțională a României a respins joi cererea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și a constatat că nu există conflict juridic între Guvern și DNA ca urmare a cercetării privind legalitatea hotărârilor Executivului prin care părți din insula Belina și brațul Pavel au trecut din proprietatea statului în cea a județului Teleorman.
"Curtea, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, a respins sesizarea și a constatat că nu există conflict de natură constituțională între Guvernul României și Ministerul Public — DNA. Motivele le veți afla foarte pe scurt în comunicatul de presă", a declarat șeful CCR, Valer Dorneanu, la finalul ședinței.
Potrivit unor surse din CCR, judecătorii au constatat că cele două Hotărâri de Guvern din cazul Belina sunt acte cu caracter individual.
Judecătorii CCR au avut în vedere că, la adoptarea unei legi sau OUG, este exclusă săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, pentru că un astfel de act normează cu caracter general și, prin urmare, nu se poate reține folosul celor care îl adoptă, au explicat sursele citate. Conform acestora, Hotărârile de Guvern sunt fie cu caracter normativ, care ar putea fi asimilate legii, fie acte cu caracter individual, iar cele două HG din cazul analizat joi au caracter individual.
"Conflictul în sine nu pleacă de la actele de cercetare făcute de procuror, eventual cu încălcarea normelor de procedură penală, ci strict de la ideea de a avea sau nu competență de a verifica", au indicat sursele, conform Agerpres.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a prezentat la CCR punctul de vedere al Executivului, a arătat că DNA nu are competența de a ancheta legalitatea adoptării unei hotărâri de Guvern, reprezentantul DNA susținând, pe de altă parte, că nu se poate impune procurorului unde să facă anchetă și unde să nu ancheteze, subliniind că instanța de judecată este cea care trebuie să se pronunțe dacă a fost sesizată legal.
DNA efectuează cercetări față de mai multe persoane pentru fapte care au legătură cu transferul de proprietate a unor părți din insula Belina și brațul Pavel.