În războiul Dragnea - Ponta, premierul Grindeanu sare în apărarea liderului suprem

E.b. | 01.04.2017

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că nu este de acord cu modul în care care se desfășoară, în acest moment, disputa politică dintre Liviu Dragnea, liderul PSD, și deputatul Victor Ponta, fostul președinte al partidului. Grindeanu afirmă că "lucrurile trebuie discutate în interior".

Pe aceeași temă

 

 

Întrebat cum privește ce se întâmplă ca relație în plan politic între președintele PSD, Liviu Dragnea, și fostul președinte al social-democraților, Victor Ponta, în condițiile în care fostul președinte al partidului "atacă foarte des PSD", Sorin Grindeanu a răspuns: "Să știți că nu-mi place această atitudine și vă spun cât se poate de direct. Sunt membru de peste 20 de ani, anul acesta fac 21 de când sunt membru PSD, și eu consider că toate lucrurile trebuie discutate în interior, și nu doar eu. 

 

În primul rând trebuie discutate în interior, și nu e doar părerea mea, e și a altor colegi. Toate aceste luări de poziție, cea de care aminteați dumneavoastră a fostului președinte Victor Ponta și poate a altora. Eu cred că trebuie spuse aceste lucruri în interior. Și cred că așa e normal să le discutăm, să încercăm, dacă acele lucruri sunt valabile să le îndreptăm ", conform Agerpres.

 

Declaraţia a fost făcută după ce premierul a participat la reuniune la Universitatea "Valahia" din Târgoviște, în cadrul vizitei de lucru pe care o desfășoară în județul Dâmbovița.

 

 

Fiind întrebat dacă Ponta i-a spus despre nemulțumirile sale privind actuala conducere a PSD, Grindeanu a spus că s-a întâlnit cu Victor Ponta în urmă cu aproximativ trei săptămâni și recent nu a mai avut discuții cu acesta.

 

"Nu am mai discutat cu dânsul cam de trei săptămâni, o lună. Victor Ponta este fost președinte al partidului, e membru PSD, dar nu o să-mi ocup timpul astăzi pentru a vă răspunde doar despre Victor Ponta și despre altceva. Am avut întâlniri foarte bune și continuă întâlnirile la Dâmbovița. Îmi doresc să aud probleme, probleme noi, probleme pe care putem să le rezolvăm de la nivel guvernamental", a mai spus Grindeanu.

 

 

Ponta, atac frontal la Dragnea

 

 

Joi, Victor Ponta l-a atacat din nou pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, despre care a spus că nu a realizat nimic în partid, în afară de a copia modelul politic al lui Traian Băsescu.

 

Afirmatia lui Liviu Dragnea este o aroganta si o jignire inutila / nu pentru Adrian Nastase ci pentru noi toti cei care am crescut si am muncit doar in PSD!

 

Adrian Nastase nu m-a copiat niciodata pe mine / eu insa am incercat sa il copiez in a fi un foarte bun Prim Ministru al Romaniei (si vad ca si prietenii si adversarii recunosc azi ca Guvernele PSD din 2000-04 si 2012-15 au fost cele mai performante pana acum)! Am mai incercat sa il copiez si sa fac din PSD un partid respectat pe plan intern si international si un partid care isi respecta si alegatorii si membrii!

 

 Liviu Dragnea (din pacate) nu a incercat nimic din aceste lucruri - el doar il copiaza pe modelul sau politic Traian Basescu in a transforma PSD in PD -ul anilor 2000 - si guvernarea Romaniei in conducerea Consiliului Judetean Teleorman (...), a scris Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook, în urmă cu două zile.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22