Pe aceeași temă
Ședința de marți, 8 aprilie, a CNA. Zece membri prezenți. Două subiecte în antiteză. Comentarii voi face puține. Sunt de prisos. Simpla transpunere a faptelor e suficientă. Voi pune în oglindă argumentele membrilor CNA, într-un caz și în celălalt. Diferența de timp dintre cele două posturi analizate este de trei ore. Membrii sunt aceiași, posturile tv sunt diferite. Antena 3, are drum fără restricții. B1 – acces interzis tuturor vehiculelor…de exprimare.
CNA a decis o amendă de 20.000 de lei pentru B1 TV din cauză că:
- un membru CNA și-a considerat grav afectat dreptul la demnitate în cadrul unei emisiuni fără termeni licențioși, cu invitați precum Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea și Andreea Pora. Aceștia se solidarizaseră cu Andrei Pleșu
- Robert Turcescu a avut o atitudine nepotrivită față de un senator PSD, ridicând tonul la invitat
- au fost prezentate tabele cu semnături de susținere a candidaturii lui Mircea Diaconu, fără protejarea datelor cu caracter personal
Opt membri au votat pentru amendă. Exact aceiași membri au ignorat exact aceleași argumente juridice pe care eu le-am invocat în cazul Antena 3 pentru:
- apărarea demnității umane a unor persoane agresate verbal, precum: Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Andreea Pora, Cristina Guseth, Dan Andronic, Mihail Neamțu, Robert Turcescu
- atitudinea nepotrivită a moderatorului Mihai Gâdea
- publicitate politică în afara campaniei electorale desfășurate în favoarea lui Mircea Diaconu
Propunerea pentru exact același cuantum al amenzii, dar cu adresant Antena 3, adică 20.000 de lei, a obținut șapte voturi contra. Al optulea membru părăsise sala ostentiv, atunci când am început să-i reproduc argumentele, citând pur și simplu vorbele sale împotriva B1. Nu suporta să le audă folosite împotriva Antenei 3. Radu Călin Cristea.
Cazul B1 TV. Mai multe emisiuni monitorizate. Câteva despre Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, care și-a favorizat soțul într-un dosar de pensie de invaliditate (menționez aceste emisiuni din perspectiva argumentelor unui membru CNA, în speță Radu Călin Cristea, și a dublului standard pe care el îl aplică în CNA). În cele trei zile cât a durat dezbaterea cu tema Mariana Câmpeanu, au existat acuzații din partea postului, au existat și puncte de vedere opuse, inclusiv din partea ministrului. Codul audiovizualului spune că informarea corectă se face prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică. Subiectul nu intră sub incidența principiului protecției vieții private întrucât întrunește cele două condiții cumulative: 1) prezintă interes public justificat și 2) există o legătură semnificativă şi clară între viaţa privată şi de familie a persoanei şi interesul public justificat. Altfel spus, doamna ministru a folosit funcția pe care o deținea în 2004, de președinte al Casei de Pensii Ilfov, pentru a-și favoriza soțul să obțină o pensie de invaliditate. Acestea sunt faptele prezentate de B1.
Cititi articolul integral pe site-ul despreaudioviual.ro.